GALERIE FOTO Domeniul Chartwell, reședința lui Winston Churchill – om politic britanic, militar, istoric, scriitor, pictor, cap de familie – timp de peste 40 de ani
Situat în comitatul Kent la 30 de kilometri sud de Londra, Chartwell a fost achiziționat de Winston Churchill (1874 – 1965) în 1922. El a trăit aici până aproape de sfârșitul vieții sale. Domeniul se întinde pe 32 de hectare și are două clădiri principale – casa și studioul de pictură.
Casa are cinci recepții, opt camere de zi, 18 dormitoare și opt săli de baie. Vizitatorii urmează un itinerar bine organizat prin principalele încăperi.
Pe pereți sunt expuse numeroase fotografii în ipostaza de lider politic. Aici împreună cu liderul sovietic Stalin și cu președintele Statelor Unite Roosevelt la summitul aliaților de la Teheran din 1943.
Printre exponate figurează și aprecierile oficiale din partea unor lideri străini. Aici diploma cetățeniei americane acordată în 1963 de președintele Statelor Unite, John Kennedy
Prin mama sa americană Winston Churchill se înrudește cu familia primului președinte al Statelor Unite, George Washington
Winston Churchill era un mare amator al uniformelor de toate felurile
Momentul de glorie al lui Winston Churchill a fost perioada celui de-al doilea război mondial (1940 – 1945) când a fost prim ministru. Prezența sa la Londra în timpul Blitz-ului – bombardamentele germane împotriva populației civile în 1940/1941 – i-a adus un prestigiu imens
După 1945 Churchill a vândut Chartwell Trustului Național (Organizația de patrimoniu a Angliei) cu clauza că el și soția sa Clementine vor avea dreptul să locuiască aici până la moartea lor. Această încăpere era folosită drept cameră de oaspeți și sală de cinema
În 1953 Academia Regală Suedeză i-a acordat lui Churchill Premiul Nobel pentru Literatură “pentru măiestria sa în descrierea istorică și biografică, precum și pentru oratoria strălucită în apărarea valorilor umane înălțătoare”.
În vale de casa Chartwell se află studioul de pictură unde sunt expuse zeci de tablouri ale lui Churchill (care a pictat peste 900 în timpul vieții). Influențat de impresioniști, printre care Claude Monet, Churchill s-a considerat el însuși întotdeauna un amator care a pictat pentru relaxare și pentru lupta cu depresia care i-a dat târcoale pe tot timpul vieții.
În casă sunt expuse mai multe portrete sau statuete ale lui Churchill realizate de alți artiști
Fumatul trabucului cubanez a fost pasiunea constantă a lui Churchill
Domeniul Chartwell este de o frumusețe deosebită cu păduri, pajiști și iazuri. Familia a cerut ca după deschiderea sa pentru public să aibă și un motan roșcat cu lavalieră și ciorapi albi. Toți motanii au avut același nume și în prezent s-a ajuns la Jock al VII-lea în vârstă de trei ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu