GALERIE FOTO Golful Bolata – plaja ascunsă de ochii lumii

Am ajuns pe plaja Bolata prima dată în urmă cu aproape 15 ani, când încă nu era atât de vizitată. Era un loc intim, ascuns și protejat la nord-vest de un deal uriaș de unde era vegheată de un far vechi și la nord de țărmul stâncos al mării.

Dar după ce ai ajuns aici, îți vei da seama că drumul a meritat. Imediat ce ai coborât pe acest drum te va întâmpina golful cu apele sale liniștite pe marginea căruia se odihnesc câteva bărci ale pescarilor locali. Plaja este amenajată cu câteva umbreluțe, câteva plase pentru volei sau tenis de picior, iar la un moment dat era și o terasă unde puteai mânca liniștit o porție sănătoase de cartofi prăjiți cu brânză de capră și bea o bere bulgărească rece. Dar cel mai important, terasa avea și o toaletă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum ajungi pe plaja Bolata

Ca să ajungi aici, pleci din Vama Veche (sau din Negru-Vodă, prin General Toșevo – Kavarna) și mergi până la Kavarna, iar înainte de acest oraș, faci stânga și mergi spre Bălgarevo. Treci și de Bălgarevo, iar la un kilometru înainte de Capul Kaliakra, faci stânga din nou. Acești ultimi 1-2 km îți vor pune mașina la încercare, pentru că, deși drumul nu este negru, ai prefera să fie așa decât să mergi pe plăcile de beton care sunt mai denivelate decât o arătură.

Ca o mică paranteză, dacă alegi să vii aici pe ruta Negru Vodă- Kavarna, vei avea parte de drumurile județene bulgărești care sunt neasfaltate din perioada comunistă, dar peisajul este mai pitoresc decât ce îți oferă E87, din Vama Veche.

Ani la rând, pentru mine, acest colț de rai nu a fost doar o destinație turistică, ci un refugiu personal care m-a primit cu brațele deschise. Privit de sus, printre tufișurile de zmeură, de lângă far, golful pare îmbrățișat de stânci roșiatice impunătoare, cu o plajă mică dar perfectă, scăldată de ape de un albastru-turcoaz hipnotizant.

Bălgarevo – poarta modestă spre comoara litoralului

Înainte de a ajunge la Bolata, trebuie să treci prin satul Bălgarevo – o așezare modestă ce pare prinsă între două lumi. Pe de o parte, găsești aici autenticitatea vieții rurale bulgărești, cu bătrâni ce stau pe bănci la umbra pomilor, cu grădini bine îngrijite pline de roșii și ardei care se coc în soare.

Pe de altă parte, întâlnești semne timide ale turismului – câteva pensiuni simple, un mic magazin mixt unde proprietarul a învățat câteva cuvinte în engleză și română, și chiar un restaurant familial unde bunica pregătește cele mai delicioase banitsa (plăcinte tradiționale bulgărești) pe care le-am gustat vreodată.

• Despre acest sat voi vorbi într-un alt articol, pentru că deși la prima vedere pare că treci prin el cu viteză doar să fugi de sărăcia locului, dacă te uiți mai atent vei vedea că este o oază de liniște care îți poate oferi un concediu la țară, liniștit și aproape de mare.

Farmecul decadent: ruinele din jurul golfului

Ceea ce dă Bolatei un farmec aparte, aproape nostalgic, sunt clădirile abandonate din împrejurimi. Rămășițe ale unei alte epoci, aceste structuri de beton dezgolite au fost cândva facilități turistice sau poate militare din perioada comunistă. Pereții lor, acoperiți acum de graffiti spontane și erodați de vântul sărat al mării, spun povești tăcute despre vremuri apuse.

În partea stângă a golfului (partea nordică) este o clădire abandonată. Urcând cu grijă scările deteriorate, am ajuns la o terasă de unde priveliștea asupra întregului golf este absolut spectaculoasă. Acum, natura își revendică încet teritoriul – plante agățătoare își fac drum prin crăpăturile betonului, iar păsările și-au găsit adăpost în nișele pereților.

Viața sălbatică surprinzătoare

Contrastul dintre clădirile abandonate și natura sălbatică creează un ecosistem unic. În fisurile betoanelor au apărut cuiburi de păsări rare, iar în jurul ruinelor am observat de nenumărate ori șopârle și șerpi de apă care se încălzesc la soare. Într-o dimineață devreme, am avut norocul să zăresc chiar și o vulpe care se furișa printre tufișurile ce au crescut în jurul unei vechi fundații.

De câteva ori, în timpul plimbărilor matinale pe potecile din împrejurimi, am avut privilegiul de a observa familia de cormorani (cel puțin asta cred că sunt) care trăiește pe stâncile din apropiere.