G4Media.ro

GALERIE FOTO Ziua Planetei: Peste 150 de saci de gunoi strânși în…

Foto: Cercetașii României

GALERIE FOTO Ziua Planetei: Peste 150 de saci de gunoi strânși în Parcul Național Piatra Craiului de voluntarii de la Cercetașii României și alte ONG-uri

Copii, tineri și adulți, aproximativ 100 de participanți în total, au strâns sâmbătă, peste 150 de saci din mormane de gunoi pe care le-au descoperit în Parcul Național Piatra Craiului, într-o activitate de ecologizare organizată de Cercetașii României – Centrul local ALB București, „Reviving Rucar” și Wild Wolf Adventure.

Activitatea a fost organizată de Ziua Planetei Pământ, sărbătoare declarată oficial de către ONU în anul 2009,  ca „expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde”.

În imaginile surprinse de Organizația Națională Cercetașii României (ONCR) se pot observa, în mormanele de gunoi aruncate în natură, pe lângă PET-uri și ambalaje, chiar încălțăminte și accesorii și multe alte obiecte care nu se pot degrada în mod natural.

„Gata oricând să lăsăm o lume mai bună, am luat parte alături de partenerii noștri de fapte bune la acțiunea de ecologizare. Nu întâmplător am ales că această activitatea să o desfășuram pe 22 aprilie, de Ziua Pământului. Este modul nostru de a arata că nouă, cercetașilor, ne pasă de natură și de fiecare bucată de pământ. Și cu această ocazie tragem un semnal de alarmă către ceilalți locuitori ai planetei și îi îndemnăm să fie conștienți de fiecare acțiune înteprinsă și de consecințele pe care le-ar putea avea aruncarea la întâmplare a gunoaielor”, a spus pentru ENTR/G4Media Denisa Șerban, lider în cadrul ONCR, Centrul Local ALB – București.

De ce s-au implicat tinerii în aceste activități? Cei care sunt membri în Cercetașii României au un scop descris cel mai bine chiar din ghidurile acestei organizații, a mai explicat Denisa Șerban, adică: „Oportunitatea de a lua parte la evenimente activități, programe și proiecte care contribuie la creșterea lor ca cetățeni activi. Prin aceste inițiative, tinerii devin agenți ai schimbărilor pozitive și o sursă de inspirație pentru activarea semenilor lor din comunitate.”

„În cadrul activităților desfășurate în proximitatea Parcului National Piatra Craiului am sesizat impactul negativ adus de om asupra naturii prin aruncarea gunoaielor.
Într-o încercare de a da un semnal de alarma turiștilor care vizitează Parcul National Piatra Craiului dar și localnicilor am inițiat împreună cu partenerii noștri o acțiune de ecologizare în proximitatea Parcului National respectiv pe Cheile Dâmboviței și în apropierea Barajului Sătic. Dorim să inoculăm tinerei generații pasiunea pentru munte și natură”, au transmis pentru G4Media reprezentanții Wild Wolf Adventure, o întreprindere socială ce are ca obiectiv promovarea sportului în aer liber, în special mersul pe bicicletă, dar și promovarea unui stil de viață sănătos în armonie cu natura.

„Ne bucurăm ca putem face parte dintr-o astfel de acțiune și sperăm să atragem cât mai multe astfel de parteneriate căci doar așa putem face conștientizare și acțiune faptică în bine pentru mediu”, au transmis reprezentanții „Reviving Rucăr” – organizație formată dintr-un grup de prieteni, așa cum se descriu chiar aceștia.

FOTOGALERIE:

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. munti de gunoaie, munti de plastic, totul merge la vale si se scurge in apa pe care voi o beti … #romaniaeducata sau #romaniauselista

  2. Avalansa unica de Romania.

  3. In timp ce garda de mediu isi bea cafeau in birouri…

  4. Bine ca avem 5 ore de matematica pe săptămână pentru elevii noștri și nicio ora de ecologie. Măcar la școală ar trebui sa învețe ceva util copiii dacă în familie nu au parte de educație pentru viata.