Game of Thrones, sezonul opt / Cifrele tronurilor: episoadele, premiile, victimele dar şi audienţele / Scurt ghid de supravieţuire în Westeros / Arya Stark, cel mai sângeros personaj din serial / Cum s-a schimbat viaţa actorilor care joacă în film
Seria „Game of Thrones” („Urzeala tronurilor”), cea mai urmărită serie de televiziune din toate timpurile, are o componentă numerologică pe care fanii o pot recita pe dinafară: opt şerpoaice ale deşertului (fiicele bastarde ale lui Oberyn Martell; şapte regate din Westeros; şase lupi străvechi adoptaţi de copiii lui Eddard Stark şi trei dragoni care scuipă flăcări sub comanda reginei Daenerys Targaryen – de fapt doar doi, după cum reaminteşte USA Today într-o analiză preluată de Agerpres.
Sezonul opt, ultimul din serie, va fi lansat în România luni, 15 aprilie.
În afara acestor date, USA Today publică un material despre toate numerele semnificative pentru acest serial multi-premiat al televiziunii HBO, bazat pe romanele fantasy semnate de George R.R. Martin:
73 – Numărul total al episoadelor, inclusiv cele 6 din ultimul sezon care începe pe 14 aprilie. Primele şase sezoane au avut câte 10 episoade, iar penultimul 7.
80 – Numărul de minute ale celui mai lung (şi mai recent) dintre episoade – finalul Sezonului 7, intitulat „The Dragon and the Wolf” (Dragonul şi lupul). Trei dintre cele mai lungi 12 episoade ale serialului fac parte din Sezonul 7. Ultimul sezon ar putea modifica această situaţie.
32.8 milioane – Audienţa medie pentru Sezonul 7 (pe toate platformele disponibile). Audienţa a crescut de la sezon la sezon: Sezonul 1 – 9,3 milioane; Sezonul 2 – 11,6 milioane; Sezonul 3 – 14,4 milioane; Sezonul 4 – 19,1 milioane; Sezonul 5 – 20,2 milioane; Sezonul 6 – 25,7 milioane. Conform aşteptărilor, Sezonul 8 va spulbera aceste recorduri.
132 – Numărul total al nominalizărilor la premiile Emmy. Serialul a câştigat, până în prezent 47 de statuete, printre care premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic în 2015, 2016 şi 2018, pentru cele trei cele mai recente sezoane.
94/100 – Punctajul mediu obţinut pe site-ul Metacritic.com pentru Sezonul 4. Deşi din ce în ce mai urmărite şi în continuare foarte premiate, celelalte sezoane au înregistrat scăderi ale acestui calificativ: Sezonul 5 (91/100), 6 (73/100) şi 7 (77/100).
5 – Numărul cărţilor publicate de George R.R. Martin în saga „A Song of Ice and Fire” pe care este bazat scenariul serialului: ‘A Game of Thrones’ 1996; ‘A Clash of Kings’ 1999; ‘A Storm of Swords’ 2000; ‘A Feast for Crows’ 2005; ‘A Dance with Dragons’ 2011. Fanii aşteată cu nerăbdare ultimele două volume care trebuie să închidă această saga: ‘The Winds of Winter’ şi ‘A Dream of Spring’.
220 – Numărul de săptămâni în care prima carte din saga, „A Game of Thrones”, s-a menţinut în topul celor 150 cele mai vândute cărţi alcătuit de USA Today. Adică mai mult de 4 ani, deşi săptămânile nu sunt consecutive. Numărul total al săptămânilor în care alte cărţi din serie s-au menţinut în topul de 150 de poziţii: „A Dance with Dragons” 156 de săptămâni; „A Clash of Kings” 115 săptămâni; „A Storm of Swords” 103 săptămâni; „A Feast for Crows” 99 de săptămâni.
186 – Numărul personajelor care au murit în cele 7 sezoane ale serialului, dintr-un număr de 330 de personaje importante pentru povestire, aşa cum au fost publicate de cercetătorii australieni Reidar Lystad şi Benjamin Brown în studiul lor epidemiologic despre mortalitatea din „Game of Thrones”, publicat în revista Injury Epidemiology. Astfel, rata mortalităţii în cele 7 sezoane de până acum este de 56,4%. Sezonul 8 este aşteptat să stabilească noi recorduri în această privinţă.
14 – Probabilitatea procentuală pentru un personaj de a muri la cel mult 0 oră după ce a apărut pentru prima oară pe sticlă, conform aceleiaşi analize a mortalităţii.
Dacă vrei să supravieţuieşti în ‘Game of Thrones’ („Urzeala tronurilor”), trebuie să fii nobil, femeie şi să fii flexibil în ceea ce priveşte conceptul de loialitate, relatează site-ul livescience.
În cadrul unui studiu, epidemiologi de la Universitatea Macquarie din Australia au analizat morţile unor personaje cheie din seria HBO ‘Game of Thrones’ şi au descoperit că procentul nobililor care au murit a fost mai mic decât cel al muritorilor de rând, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul femeilor spre deosebire de bărbaţi. Schimbarea taberei, aşa cum a făcut personajul Tyrion Lannister, este o altă strategie câştigătoare pentru a supravieţui.
Cercetătorii şi-au publicat concluziile în Injury Epidemiology, probabil pentru că ‘Game of Thrones’ este ca o „trufanda” pentru oricine iubeşte atât rănile, cât şi epidemiologia. În lucrare, autorii şi-au expus obiectivele examinând gradul de mortalitate al personajelor din ‘Game of Thrones’ şi oferind ‘o scuză autorilor pentru a revedea primele şapte sezoane înainte ca sezonul final să ajungă pe ecranele televizoarelor din întreaga lume’.
Studiul nu a necesitat finanţare, au subliniat autorii, deoarece ei aveau deja toate DVD-urile cu sezoanele din ‘Game of Thrones’.
Conform studiului, 73,7% din decesele din ‘Game of Thrones’ au fost provocate de răni, cele mai frecvente fiind cele din zona gâtului sau a capului. 11,8% din decese au survenit în urma arsurilor şi 4,8% din cauza otrăvirii. Doar două personaje, ‘Maester Aemon’ şi ‘Old Nan’, au murit din cauze naturale.
‘Riscul de mortalitate este crescut în rândul personajelor din ‘Game of Thrones’. Până la sfârşitul sezonului şapte, mai mult de jumătate dintre personaje au murit, decesele violente fiind cele mai frecvente’, a declarat epidemiologul Reidar Lystad de la Institutul pentru Inovaţii în Sănătate din Australia.
Durata medie de supravieţuire a personajelor a fost de 28 de ore şi 48 de minute, au constatat cercetătorii.
‘Am identificat mai mulţi factori care ar putea fi asociaţi cu un risc mai mare sau mai mic de supravieţuire’ , a spus Reidar Lystad, ‘ceea ce ne poate ajuta să speculăm cine va ieşi triumfător în ultimul sezon’, a mai spus el, fără a oferi alte detalii.
Arya Stark este personajul din serialul „Game Of Thrones” care a petrecut cel mai mult timp comiţând crime pe parcursul întregii serii, potrivit unei analize realizate de Press Association.
Fiica cea mai tânără a familiei Stark, interpretată de Maisie Williams, a petrecut mai mult timp ucigând indivizi (două minute şi 25 de secunde) şi crime în masă (un minut) decât oricare alt personaj în cele şapte sezoane ale serialului.
Cu toate acestea, Jon Snow, interpretat de Kit Harington, este cel care petrece cel mai mult timp pe ecran (13 minute şi nouă secunde) săvârşind acte de violenţă, inclusiv 15 secunde în care ucide, şapte minute şi 41 de secunde în care se duelează şi patru minute şi 52 de secunde în care apare în bătălii sau încăierări.
El este urmat de Brienne din Tarth, interpretată de Gwendoline Christie, care petrece 10 minute şi 9 secunde în cele şapte serii implicată în scene de violenţă, dintre care şase minute şi 50 de secunde în dueluri şi trei minute şi şapte secunde în bătălii sau încăierări.
Serialul a fost deseori criticat pentru scenele de violenţă şi de nuditate, iar cercetările arată că există o schimbare semnificativă a proporţiilor acestora pe parcursul derulării serialului.
În primele episoade, numărul scenelor de nuditate de pe ecran îl depăşea cu mult pe cel al scenelor de violenţă – două minute şi 46 secunde faţă de 36 de secunde în primul episod din prima serie – însă în cea de-a treia serie balanţa s-a înclinat către scenele de violenţă – 32 de minute şi 35 secunde faţă de 30 de minute şi 15 secunde în cel de-al treilea episod.
În total, pe parcursul celor şapte sezoane scenele de nuditate au însumat o oră, 16 minute şi 31 de secunde, iar cele de violenţă trei ore, nouă minute şi 35 de secunde.
Personajul Theon Greyjoy, interpretat de Alfie Allen, a petrecut cel mai mult timp dezbrăcat (şapte minute şi 34 de secunde) faţă de restul personajelor din serial.
Melisandre, interpretată de Carice van Houten, a fost personajul feminin care a rămas cel mai des fără haine (trei minute şi 49 de secunde).
De asemenea, cifrele arată că Tyrion Lannister (Peter Dinklage) este personajul văzut cel mai des pe ecran consumând alcool sau turnând o băutură în cele şapte serii. El a băut de aproape trei ori mai mult decât sora lui cea iubitoare de vin Cersei (Lena Headey).
Studiul a arătat totodată o creştere semnificativă a apariţiei dragonilor în ultima serie difuzată a serialului.
În primele două serii au existat doar câteva apariţii trecătoare a acestora, însă în cea de-a treia serie dragonii pot fi văzuţi zburând şi în cea de-a cincea ei sunt călăriţi. În timpul celei de-a şaptea serii, ei au fost văzuţi zburând de 51 de ori, răgetul lor s-a auzit de 42 de ori şi aruncând flăcări de 30 de ori, şi în 30 de cazuri erau călăriţi.
Toate cele 67 de episoade ale serialului „Game Of Thrones” au fost analizate de 15 persoane, fiecare episod fiind urmărit de două persoane separate. Rezultatele au fost apoi compilate, iar unele episoade au fost vizionate din nou pentru a se clarifica orice greşeală sau discrepanţă.
Kit Harington a avut nevoie de terapie, John Bradley şi-a găsit dragostea în braţele unei ziariste care l-a intervievat, Emilia Clark a suferit două anevrisme cerebrale în timpul filmărilor, iar perfida Cersei Lannister (Lena Headey) îşi creşte copiii la ţară. De-a lungul acestui serial longeviv, care a debutat pe micile ecrane în 2011, multe lucruri s-au schimbat în viaţa actorilor.
Unele împrejurări au fost nefericite, ca în cazul actriţei Emilia Clark (mama dragonilor, Daenerys Targaryen), care a suferit două operaţii pe creier. Ea s-a confruntat cu gravele probleme de sănătate pe când avea doar 24 de ani, după ce a terminat filmările la primul sezon al serialului şi a făcut recent aceste dezvăluiri revistei The New Yorker. De multe ori, tânăra actriţă a fost nevoită să recurgă la morfină pentru face faţă ritmului dur al turnărilor.
Saltul la celebritate, deşi este dorit de mulţi actori, poate avea uneori un preţ mare, cum a dezvăluit recent şi Kit Harington (Jon Snow). În timpul filmărilor, el a început să simtă presiunea de a fi mereu în centrul atenţiei, ceea ce l-a făcut să se confrunte cu probleme psihice. „Serialul a devenit tot mai popular, iar eu am început să mă gândesc la ceea ce crede lumea despre mine. Aveam nevoie tot timpul de părerile celorlalţi”, a explicat el.
„Am fost la şedinţe de terapie în căutare de sprijin şi de linişte. Cel mai rău a fost în sezonul 6 când totul gravita în jurul personajului meu. Toată viaţa mea depindea de suspansul episodului final. A fost o senzaţie neplăcută. Am ajuns oare, să-l urăsc pe Jon Snow? Nu, de multe ori am simţit frustrare sau îngrijorare, dar nu mi-am urât niciodată personajul, am ajuns să-l îndrăgesc”, a povestit el.
Perfida Cersei Lannister (Lena Headey), oricât de malefică ar fi pe micile ecrane, priveşte lucrurile cu mult calm, potrivit ziarului britanic The Times. Se numără printre protagoniştii serialului care s-a implicat în cele mai puţine proiecte, chiar dacă a atins faima. „Sunt mamă, acesta este motivul”, a explicat actriţa britanică, celebră şi pentru tatuajele sale. Datorită veniturilor mari generate de serial, ea a putut să se concentreze mai mult pe creşterea celor doi copii ai săi. „Am mai multe opţiuni de a juca, desigur. Însă modul meu de evadare este propria mea realitate: copiii mei, canapeaua mea şi pregătirea zilnică a cinei”.
Faima în cazul lui Peter Dinklage capătă o dimensiune specială. Măsoară 1 metru şi 37 de centimetri (suferă de acondroplazie), iar personajul pe care îl interpretează este un pitic, Tyrion Lannister, dar de o mare statură morală. Datorită aspectului său fizic îi este mai greu să treacă neobservat în viaţa de zi cu zi, cum a recunoscut actorul ziarului The New York Times. Lumea îl opreşte şi fără să-i adreseze măcar o vorbă îşi face un selfie cu el. „De multe ori nici măcar nu vor să facă cunoştinţă cu mine”, a mărturisit el.
Într-o situaţie diametral opusă se află colegul său de platou Kristian Nairn (care îl interpretează pe Hodor) şi având înălţimea de 2 metri şi 2 centimetri. „Nu pot să mă ascund”, a explicat el ziarului The Guardian.
Ziarul britanic a dezvăluit şi alte detalii despre actorii care au intervenit de-a lungul timpului în „Urzeala Tronurilor”. Astfel, Isaac Hempstead-Wright (Bran Stark), copilul care a crescut odată cu serialul vrea să-şi reia studiile universitare în domeniul neuroştiinţei. Nu se ştie dacă ciudata condiţie mentală a personajului său l-a influenţat în acest sens.
Carice Van Houten (care o interpretează pe preoteasa roşie Melisandre) s-a căsătorit cu actorul australian Guy Pearce, pe care l-a cunoscut în timp ce filma „Brimstone”. Are acum un copil şi i s-a îndeplinit visul de a ajunge în Los Angeles. Un vis destul de modest, având în vedere ca principala ofertă profesională a fost apariţia într-un episod al serialului de animaţie „Familia Simpson”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii