G4Media.ro

Gamerii îl acuză pe Elon Musk că ar fi exagerat în legătură…

Sursa foto: Allison ROBBERT / AFP / Profimedia

Gamerii îl acuză pe Elon Musk că ar fi exagerat în legătură cu talentul său în anumite jocuri video

Reputația autoproclamată de ”gamer” de înalt nivel a lui Elon Musk a avut de suferit vineri, când iubitori ai jocurilor video au glumit pe seama celui mai bogat om din lume după o performanță dezastruoasă a acestuia într-o partidă de gaming difuzată în direct, transmite AFP, citată de Agerpres.

Controversele au izbucnit după ce șeful Tesla și SpaceX s-a filmat săptămâna trecută jucând ”Path of Exile 2” și lăudându-se că are unul dintre personajele cel mai bine cotate în ierarhia acestui nou joc rpg.

Însă unii jucători experimentați l-au acuzat că și-a exagerat mult nivelul la care joacă, subliniind că face greșeli de începător și nu pare să cunoască mecanisme de bază ale jocului.

”Pare ca un elev de gimnaziu care dă o prezentare despre o carte pe care nu a citit-o niciodată”, se arată într-un comentariu sub un videoclip YouTube al jocului.

Alți gameri sunt de părere că miliardarul a angajat jucători profesioniști pentru a obține scoruri mari pentru contul său. Asmongold, un streamer de jocuri popular pe platforma Twitch, l-a provocat chiar pe Musk să demonstreze că a atins el însuși acel nivel.

Aceste glume și acest scepticism din partea comunității de gaming nu au fost primite cu umor de către miliardar. Elon Musk nu-l mai urmărește pe Asmongold pe X, iar streamerul și-a pierdut ”bifa albastră”, un semn al conturilor autentificate de pe platforma X, fosta Twitter, pe care Musk a cumpărat-o în 2022 pentru 44 de miliarde de dolari.

Iar controversele nu s-au oprit aici: Elon Musk a contraatacat cu propriile sale acuzații. ”Asmon se comportă ca un ‘independent’ nonconformist (…) dar în realitate trebuie să-i ceară permisiunea șefului înainte de a putea face ceva. El nu este stăpânul său”, a scris Musk pe X.

Un alt utilizator a postat o ”notă comunitară” sub postarea lui Elon Musk, susținând că Asmongold nu are un ”șef”. Sistemul de ”evaluări ale comunității”, alimentat de utilizatorii serviciului și introdus de Elon Musk, ar trebui să ajute la combaterea dezinformarii.

Această dispută de orgolii din lumea gamerilor a stârnit o avalanșă de comentarii negative pentru Elon Musk, care a fost numit de unii gameri un ”copil-bărbat” cu un ”ego fragil”. Mulți gameri au spus că nu mai au încredere în miliardar.

Aceste controverse lezează conform AFP ”imaginea atent cultivată a unui supraom cu abilități extraordinare”: Elon Musk conduce mai multe companii mari, este foarte activ pe X și excelează în jocurile video, totodată fiind tatăl mai multor copii.

”Path of Exile 2”, un joc de tip rpg (role playing game) ce a devenit disponibil în avanpremieră prin abonament plătit, este similar celor din seria Diablo: trebuie să lupți cu monștri, să eviți capcanele și să rezolvi puzzle-uri, în timp ce descoperi și colecționezi artefacte din ce în ce mai bune, care îți permit să-ți dezvolți personajul.

Elon Musk vorbește adesea despre jocuri video, pretinzând că este unul dintre cei mai buni jucători din lume în diverse jocuri, inclusiv ”Diablo IV”, mai susține AFP. El a spus că activitatea l-a forțat să ”se concentreze” și că ”uciderea demonilor într-un joc video (i-a calmat) demonii interiori”.

”Path of Exile 2” este chiar mai complex și mai tehnic decât ”Diablo IV”, iar performanța slabă a magnatului în jocul său live i-a determinat pe unii internauți să pună la îndoială și alte presupuse competențe în acest domeniu ale antreprenorului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.