Garda de Mediu a amendat cu 70.000 lei antreprenorul Autostrăzii Ploieşti-Buzău / S-au descoperit cantităţi importante de reziduri din obţinerea mortarului sau a betonului şi mixturi asfaltice
Garda de Mediu a amendat cu 70.000 lei antreprenorul Autostrăzii Ploieşti-Buzău, după ce comisarii au descoperit cantităţi importante de reziduri din obţinerea mortarului sau a betonului şi mixturi asfaltice, transmite News.ro.
”În data de 18.07.2024, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un control pe un amplasament aflat în proximitatea lucrărilor de terasament ale autostrăzii Ploieşti – Buzău. Acţiunea viza trei gropi utilizate în vederea excavării de material geologic, denumite în acordul de mediu „gropi de împrumut”. Terenul pe care s-au practicat aceste gropi fusese anterior expropriat pentru utilitate publică şi se află în administrarea C.N.A.I.R”, a transmis, vineri, Garda de Mediu.
Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor, comisarii GNM au putut constata că pe amplasament se găsesc cantităţi importante de material inert – reziduri din obţinerea mortarului sau a betonului şi mixturi asfaltice – depozitate direct pe sol, pe un teren neautorizat din punct de vedere al protecţiei mediului.
”Cel mai probabil, având în vedere poziţionarea acestora, comisarii GNM au presupus că a existat intenţia îngropării acestora sau, mai precis, umplerea “gropilor de împrumut” cu acest material inert. În consecinţă, comisarii GNM au amendat operatorul economic responsabil de implementarea proiectului Autostrăzii Ploieşti – Buzău cu 70.000 lei”, a mai transmis Garda de Mediu.
De asemenea, comisarii au dispus valorificarea/eliminarea deşeurilor identificate pe teren, prin operatori economici autorizaţi, cu respectarea trasabilităţii deşeurilor pe teritoriul României, obligaţie prevăzută de altfel şi în acordul de mediu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank