Gaza „devine rapid un cimitir pentru copii”, susține secretarul general al ONU/ Guterres, cristicat dur de ministrul israelian de Externe: „Ruşine să vă fie”
Gaza „devine rapid un cimitir pentru copii”, a avertizat secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Luând cuvântul luni, António Guterres a avertizat că situaţia din enclavă este „mai mult decât o criză umanitară, este o criză a umanităţii”, arată BBC, citată de News.ro.
„Sute de fete şi băieţi ar fi ucişi sau răniţi în fiecare zi”, a declarat Guterres în cadrul unei conferinţe de presă, în ajunul primei luni complete de când Hamas a lansat atacul asupra Israelului, iar armata israeliană a răspuns cu lovituri de retorsiune.
Guterres a făcut din nou apel la o încetare imediată a focului. Comentariile sale au fost criticate de ministrul israelian de externe Eli Cohen, care a scris „Ruşine să vă fie” pe X – fostul Twitter – etichetându-l pe şeful ONU în postare.
„Mai mult de 30 de minori – printre care un bebeluş de 9 luni, precum şi copii mici şi copii care au asistat la uciderea cu sânge rece a părinţilor lor – sunt reţinuţi împotriva voinţei lor în Fâşia Gaza”, a spus el, adăugând: Citez mesajul: Hamas este problema în Gaza, nu acţiunile Israelului pentru a elimina această organizaţie teroristă.”
Pe măsură ce luptele intră în cea de-a cincea săptămână, ele nu dau semne de relaxare, ultimele cifre ale Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, sugerând că 10.022 de persoane au fost ucise în enclavă – inclusiv 4.104 copii – de la începutul campaniei israeliene.
Israelul a început să bombardeze Gaza după ce teroriștii Hamas au ucis peste 1.400 de persoane în Israel şi au răpit alte peste 200 de persoane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii