Gaziantep a remizat, scor 2-2, cu Sivasspor. Drăguş a marcat, Maxim a fost eliminat / Sorescu a debutat la echipa lui Şumudică
Echipa Gaziantep FK, antrenată Marius Şumudică, a remizat, scor 2-2, în deplasare cu formaţia Sivasspor, în etapa a XXI-a a campionatului Turciei, transmite News.ro.
Pentru Gaziantep au marcat Drăguş (29), din pasa lui Alexandru Maxim, şi Djilobodji (41).
Golurile formaţiei Sivasspor au fost înscrise de Manaj (8 şi 15 – ambele din penalti).
Drăguş a primit un cartonaş galben în minutul 48 şi a fost înlocuit în minutul 90+1, iar Maxim a fost sancţionat în minutul 69, iar în minutul 81 a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe.
Portarul Florin Niţă a fost integralist la Gaziantep, la fel ca şi Deian Sorescu, care a debutat la formaţia lui Şumudică, după ce a fost împriumutat de la Rakow.
În clasament, Gaziantep este pe locul 14, cu 22 de puncte, iar Sivasspor este pe 11, cu 26 de puncte.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank