Gazprom admite că nu va mai exporta în 2025 gaze către Europa via Ucraina
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
La finele acestui an, expiră un acord de tranzit semnat în urmă cu cinci ani de Moscova şi Kiev, privind exporturile de gaze ruseşti spre Europa via Ucraina. Rusia şi-a exprimat disponibilitatea de a continua aprovizionarea cu gaze via Ucraina, în pofida războiului, în timp ce Kievul a refuzat să se angajeze în discuţii cu Moscova în privinţa exporturilor de gaze.
Acordul de tranzit a permis mai mult de o jumătate de secol fluxurile de gaze din Siberia către pieţele din Europa Centrală şi a fost o sursă importantă de venituri la bugetul Rusiei.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să continue pomparea de gaze prin Ucraina.
Înainte de a invada Ucraina, Rusia era principalul furnizor de gaze naturale al Europei, dar şi-a pierdut aproape toţi clienţii europeni, UE reuşind să-şi reducă dependenţa de energia din Rusia.
Conform surselor care cunosc planurile Gazprom, scenariul de bază al Rusiei este că nu va exista anul viitor tranzit de gaze via Ucraina. Acestea adaugă că exporturile de gaze ruseşti „departe în străinătate” – denumirea Gazprom pentru Europa şi Turcia, excluzând fostele state sovietice – ar urma să scadă cu o cincime în 2025, sub 39 miliarde metri cubi (bcm), de la peste 49 bcm previzionaţi în 2024, în urma expirării acordului de tranzit.
Cantitatea acoperă livrările către Turcia via conductele TurkStream şi Blue Stream şi exclud exporturile către China, care ar urma să ajungă anul viitor la 38 bcm, via conducta Power of Siberia. Este puţin probabil ca exporturile de gaze ruseşti către Turcia să scadă.
Reprezentanţii Gazprom nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.