Gazprom amenință Republica Moldova cu sistarea livrărilor de gaze dacă nu achită restanțele
Compania rusă Gazprom a ameninţat marţi Republica Moldova cu sistarea livrărilor de gaze şi inclusiv cu posibila reziliere a contractului dacă plăţile restante nu vor fi efectuate până pe 20 octombrie, în urma criticilor guvernului de la Chişinău legate de reducerea cu 30% a volumului gazului rusesc livrat Republicii Moldova, relatează Agerpres, conform presei de peste Prut.
Compania rusă a acuzat societatea Moldovagaz că ”a încălcat cu regularitate condiţiile contractuale referitoare la termenele de plată” şi, în plus, aceeaşi societate a cerut în mod repetat Gazpromului ”condiţii contractuale mai puţin riguroase în ce priveşte volumele furnizate”, iar compania rusă ”a satisfăcut cu regularitate aceste solicitări”.
„Pe viitor, orice solicitare din partea Republicii Moldova, care implică modificări ale clauzelor contractuale, se va întocmi numai sub forma unor completări corespunzătoare la contract”, a mai transmis Gazprom, potrivit unimedia.info.
Furnizorul rus notează de asemenea că operatorul ucrainean al conductelor prin care este livrat gazul rusesc către Europa ”refuză să ofere Gazprom acest serviciu integral”. ”Din acest motiv, în octombrie 2022 Gazprom are posibilitatea de a furniza Republicii Moldova un volum zilnic de numai 5,7 milioane de metri cubi de gaze”, mai semnalează compania rusă.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacţionat săptămâna trecută faţă de această reducere a livrărilor acuzând Rusia că procedează astfel pentru a nu aplica reducerea tarifară aplicabilă din 1 octombrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu