G4Media.ro

Gazprom se opune unui audit al presupusei datorii de 700 milioane dolari…

sursa foto: Facebook/ Gazprom

Gazprom se opune unui audit al presupusei datorii de 700 milioane dolari a Moldovei. Analiști: E parte a războiului hibrid

Compania rusă Gazprom se opune unui audit al datoriilor companiei moldovene Moldovagaz – pe care de altfel o controlează, transmite portalul moldovean IPN, citat de Rador. Chestiunea presupusei datorii de 700 milioane de dolari este una extrem de spinoasă, guvernul de la Chișinău susținând că o parte din această datorie e fictivă. Gazprom, la rândul său, folosește chestiunea datoriei pentru a ține Republica Moldova sub presiune.

De altfel, auditul era prevăzut în protocolul semnat de vicepremierul Andrei Spînu și șeful concernului rus, Alexei Miller. Potrivit unei scrisori citate de presa de la Chișinău, Gazprom nu ar agrea ideea unui audit extern la Moldovagaz. Experții califică situația drept un nou element al războiului hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova, notează IPN.

Potrivit unei scrisori expediate de reprezentanții Gazprom către președintele Moldovagaz, concernul rus nu ar accepta un audit al datoriilor acumulate de companie și cere achitarea acestor datorii.

Comentatorii politici de la Chișinău pasează responsabilitatea către vicepremierul Andrei Spînu, negociatorul-șef din partea Republicii Moldova, și-l acuză de semnarea unui acord ce contravine intereselor țării.

„Andrei Spînu a semnat un protocol defectuos. Eu am pretenții la modul cum a fost formulat punctul din protocol ce vizează auditul. Auditul datoriei înseamnă auditul a exact ceea ce am consumat, nu este auditul companiei, întregii activități. Atunci când noi vom pretinde în eventuale arbitraje, judecăți internaționale ca Gazprom, să acopere acele pierderi pe care le-a generat Moldovagaz, ei ne vor flutura acest protocol, semnat de reprezentantul Guvernului Republicii Moldova”, a spus comentatorul politic Valeriu Pașa.

De cealaltă parte, reprezentanții guvernării califică drept previzibilă decizia Gazprom și spun că vicepremierul va oferi mai multe detalii la acest subiect.

„Guvernul va avea o reacția la scrisoarea care a venit abia ieri. Nu trebuie să ne agităm atât de mult, era de așteptat ca Gazprom să nu fie de acord cu un audit funcțional și juridic complex, prin care să înțelegem de unde s-au luat acele datorii la Moldovagaz. Este un răspuns logic al Gazprom care nu vrea să facă o evaluare clară a modului cum s-au format acele datorii”, a spus deputatul PAS, Alexandru Trubca.

Potrivit protocolului semnat adițional la contractul dintre Moldovagaz și Gazprom, Moldovagaz urmează să-și achite datoriile de circa $700 de milioane către Gazprom, după efectuarea unui audit extern. Părțile au convenit ca după stabilirea sumei datoriilor acumulate să fie negociat și un calendar de achitare a acestor datorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Cum dracu a ajuns Moldovagaz in stapanirea acestor nemer, nici. Rusia este condusa de niste talhari politici economici pentru care democratia si controlul societatii civile serioase sunt acte teroriste.

    • Datorii acumulate prin ’90, (cand, apropo, pretul gazului in RM era mai mare decat in Ucraina) stinse partial in schimbul actiunilor Moldovagaz. Acum vreo 65% sunt in controlul Rusia+Transnistria. Aceasta miscare de capturare a sectorului energetic mai e intalnita si in alte state CSI.

    • Sunt diabolici oamenii astia pana in Iad si inapoi. Ori esti cu ei, ori vor rupe tot ce pot din tine pana vei reusi sa pleci. Si cand mai ii aud pe altii cum il pupa si felicita pe Putin si modelu rusesc…

  2. Si acum vor audit, o dau din Cola in Fanta. Platiti-va bai intretinerea, nu va mai beti ajutorul social la carciuma!

    • Cea mai mare parte a acestei datorii este a Transnistriei, care refuză să plătească.
      Caută, citește și te informează.

  3. Datorii acumulate prin ’90, (cand, apropo, pretul gazului in RM era mai mare decat in Ucraina) stinse partial in schimbul actiunilor Moldovagaz. Acum vreo 65% sunt in controlul Rusia+Transnistria. Aceasta miscare de capturare a sectorului energetic mai e intalnita si in alte state CSI.

  4. Ce le mai tineti partea unii la sacalii astia de moldoveni,ar trebui sa stiti ca peste 80%ne urasc pur si simplu