G4Media.ro

GCS, precizări despre femeia de 71 de ani care venea din Maria…

Sursa foto: Poliția de Frontieră

GCS, precizări despre femeia de 71 de ani care venea din Maria Britanie și a murit în Vama Nădlac: A murit din cauza unui infarct, înainte să ajungă echipajul 112

Grupul de Comunicare Strategică a făcut, miercuri, precizări despre femeia de 71 de ani care venea din Maria Britanie și a murit luni în Vama Nădlac. Autoritățile susțin că femeia se simțea rău, voia să fie consultată de medici, dar a murit înainte să ajungă echipajul 112 chemat la fața locului. Decesul a survenit în urma unui infarct:

”Revenim cu precizarea că, în data de 30 martie a.c., la ora 10:45, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de intrare în România un cetăţean român şofer al unui microbuz înmatriculat în Marea Britanie. Acesta a solicitat polițistului de frontieră să fie verificați mai repede pentru că una dintre pasagere, o femeie în vârstă de 71 de ani, cetăţean român, se simțea rău şi dorea un control medical. Totodată soferul a declarat că vin din Marea Britanie.

Imediat a fost chemată echipa D.S.P. aflată în punctul de frontieră, fiind solicitat, prin numărul de urgență 112, un echipaj în vederea acordării primului ajutor. Între timp persoana în cauză a decedat, iar un echipaj medical sosit de pe elicopterul SMURD a declarat decesul. Au fost anunțați lucrătorii Serviciului de Medicină Legală pentru preluarea trupului neînsuflețit. În urma autopsiei s-a stabilit că infarctul a fost cauza decesului. În acest moment, acest caz este instrumentat de autoritățile competente”, se arată în precizarea GCS.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. GCS compromis prim minciuni repetate, dezinformari, comunicate agramate si confuze. O șleahta de politruci angajai pe criterii politice si slugi ale mafiilor care au distru Romnaia

  2. Si zilele urmatoare ne anuntati ca are corona!

  3. Asta e o adevarata lectie de cum sa distrugi si ultimul dram de incredere dintre populatie si guvernanti mintind.

    Spuneti fratilor ca a murit de COVID19 ca oricum stie toata lumea si aveti mult mai mult de castigat. Mintind in halul asta agravati lucrurile cum nu se poate mai rau.