G4Media.ro

Generalul rus Goriacev a fost ucis în Zaporojie (bloggeri militari pro-Kremlin) /…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Rept0n1x

Generalul rus Goriacev a fost ucis în Zaporojie (bloggeri militari pro-Kremlin) / Acesta comandase trupele din Transnistria până în 2014

Bloggeri militari ruși afirmă că un atac cu rachete ucrainene pe frontul Zaporojie din sudul Ucrainei a ucis un general rus experimentat, potrivit The Guardian.

„Ca urmare a unui atac cu rachete inamic, șeful Statului Major al Armatei 35 de Arme Combinate, generalul-maior Serghei Goriacev, a fost ucis”, a declarat într-o postare pe Telegram proeminentul blogger pro-război Voenkor.

Serghei Goriacev, un comandant decorat, a condus anterior trupele rusești în regiunea separatistă moldovenească Transnistria.

Voenkor a adăugat că „potrivit reprezentanților comandamentului Grupului Unit de Forțe (S), armata a pierdut astăzi unul dintre cei mai străluciți și mai eficienți lideri militari”.

Mai mulți bloggeri de război ruși au declarat că Goriacev a fost probabil ucis de o rachetă de croazieră Storm Shadow furnizată de Marea Britanie.

Ministerul rus al Apărării nu a comentat încă aceste informații.

Un ofițer ucrainean a declarat că trupele ucrainene l-au ucis pe Goriacev și o serie de ofițeri superiori din cartierul general al Armatei 35 de Arme Combinate ruse în noaptea de 13 iunie.

Se crede că peste o duzină de generali ruși au fost uciși de când Moscova a invadat Ucraina.

Regiunea Zaporojie, al cărei teritoriu este controlat în proporție de aproximativ 80% de forțele rusești, pare a fi unul dintre principalele focare ale contraofensivei ucrainene.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Să-i fie țărâna grea si drumul prin iad aspru!

  2. Goriachev a devenit Gaurit’chev 🤣

  3. a inceput numaratoarea inversa pentru teroristii de la ca..kremlin…✌️✌️✌️✌️✌️✌️✌️

  4. Serios, blocati cuvantul cana.lie?