Generația 2007-2019. Trei din cinci copii care au intrat în clasa I în 2007 nu au luat Bacalaureatul în 2019. Ei sunt elevii cu 17 miniștri în 12 ani de școală
Au intrat în școală 230.000, au ajuns în clasa a XII-a cu circa 100.000 mai puțini, iar examenul de Bac nu a fost promovat de 3 din 5 copii aflați în această clasă inițial, potrivit calculelor Edupedu.ro, bazate pe cifrele comunicate oficial de mai multe instituții. Generația care a început școala în 2007 și care anul acesta a dat Bacalaureatul a fost cea care, în 2015, a dat testul PISA care a descoperit că gradul de analfabetism funcțional în rândul copiilor de 15 ani este de 40%.
Între 2007 și 2019 Educația românească a fost pusă la grea încercare de un sistem de învățământ nereformat, greoi, inadaptat și neperformant. Generația care a traversat această perioadă agitată și într-o permanentă schimbare a trecut prin cel mai mare boom economic și apoi prin cea mai mare criză economică. Ar putea părea că România a fost într-o permanentă criză politică în această perioadă pentru că rareori anul școlar a început și s-a terminat cu același demnitar în funcție, la Educație. Acești 12 ani au însemnat la fiecare început de an școlar fie lipsa manualelor sau calitatea lor slabă, fie lipsa autorizațiilor sanitare sau de funcționare pentru școli, condiții improprii în mediul rural, autorizații de protecție la incendiu lipsă, subfinanțare din partea administrației locale și centrale. Niciodată, în acest interval de timp, Educația nu a primit procentul din PIB prevăzut de lege.
Majoritatea elevilor care au susținut Bacalaureatul în 2019, precum și colegii lor de generație care nu au mai ajuns la BAC s-au născut cu 18 ani în urmă, în 2001. Potrivit datelor consultate de Edupedu.ro în baza TEMPO a Institutului Național de Statistică, în anul 2001 au fost 220.368 de nou-născuți.
În anul 2007 intrau la școală, în clasa I, „peste 230.000 de boboci”, potrivit presei de la vremea aceea. Sunt cifrele comunicate de Ministerul Educației. O generație mai numeroasă decât populația în vârstă de 7 ani, diferența (circa 10.000 de elevi) fiind reprezentată de copiii de 8 ani și cei de 6 ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.