G4Media.ro

Genocidul din Bosnia: Radovan Karadzic a fost condamnat la închisoare pe viață

Genocidul din Bosnia: Radovan Karadzic a fost condamnat la închisoare pe viață

Fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, acuzat de genocid în timpul războiului intercomunitar (1992-1995), a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de către justiţia internaţională, care i-a respins recursul, înăsprind prin decizia sa condamnarea la 40 de ani de închisoare pronunţată în primă instanţă în 2016, informează AFP, citată de Agerpres.

În virtutea acestei hotărâri, Karadzic a fost definitiv considerat vinovat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.

După sentinţa pronunţată în primă instanţă, el calificase drept ‘monstruos’ verdictul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavia (TPIY).

Potrivit AFP, fostul lider al sârbilor bosniaci părea atât de convins de nevinovăţia sa încât îşi pregătise valiza de plecare, crezând că va fi din nou om liber, dar justiţia i-a infirmat optimismul.

Karadzic (73 de ani) se află din 2009 în spatele gratiilor în penitenciarul Naţiunilor Unite din Haga.

După 13 ani de căutări, Karadzic a fost arestat în iulie 2008 într-un autobuz la o periferie a Belgradului, cu trei ani înaintea fostului lider militar sârb bosniac, Ratko Mladic, condamnat în 2017 la închisoare pe viaţă.

Un monstru megaloman pentru croaţii catolici şi musulmani bosniaci, care îl învinuiesc de moartea a zeci de mii de oameni, Karadzic rămâne un ‘erou’ pentru mulţi sârbi ortodocşi, notează AFP.

Context. După fostul preşedinte sârb Slobodan Milosevic în 2006, care a murit în timpul procesului, Karadzic este cel mai înalt oficial judecat pentru războiul din Bosnia.

Peste 100.000 de persoane au murit şi 2,2 milioane de persoane au rămas fără adăpost în luptele care au avut loc între 1992 şi 1995, între musulmani, sârbi şi croaţi.

Karadzic, fost lider al sârbilor din Bosnia, Republica Srpska, a fost condamnat pentru persecuţii, crime, violuri, tratamente inumane sau transferuri forţate, în special în cursul asediului de patru ani asupra capitalei bosniace Sarajevo, în timpul căruia au fost ucise aproximativ 10.000 de persoane.

Poet şi psihiatru devenit un lider politic nemilos, Karadzic a fost condamnat pentru 10 capete de acuzare, între care genocidul de la Srebrenica, unde aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost ucişi.

Supravieţuitori ai acestui masacru au cerut justiţiei internaţionale să-l condamne pe Radovan Karadzic la închisoare pe viaţă.

”La fel ca toţi ceilalţi supravieţuitori ai genocidului de la Srebrenica, sper că Radovan Karadzic va fi condamnat la închisoare pe viaţă”, a declarat Amir Kulaglic, bosniac musulman, în vârstă de 59 de ani, supravieţuitor al masacrului.

„Acest verdict este istoric pentru justiţie. În cazul în care Karadzic nu primeşte ceea ce merită, atunci acest lucru va însemna că nu există dreptate în această lume şi este posibil să se comită infracţiuni fără a suporta sancţiuni”, a declarat Munira Subasic, preşedinta asociaţiei „Mamele din Srebrenica”, care şi-a pierdut soţul şi fiul de 16 ani în masacrul de la Srebenica.

Considerat încă „erou” de mulţi dintre apropiaţi, Karadzic a făcut apel în cazul a 50 de puncte din condamnarea sa, denunţând un „proces politic”. Acuzarea, care a cerut închisoarea pe viaţă, a atacat de asemenea hotărârea judecătorească în primă instanţă, considerată prea indulgentă.

În Bosnia, guvernul Republicii Srpska, astăzi o entitate semi-autonomă, a anulat anul trecut un raport din 2004 privind crimele şi a înfiinţat o comisie pentru a desfăşura o nouă anchetă privind crimele comise.

În acel 2017, TPIY l-a condamnat la închisoare pe viaţă pentru acuzaţii similare pe fostul comandant al armatei sârbe bosniace, generalul Ratko Mladic, supranumit „Măcelarul din Balcani”, care a făcut de asemenea apel.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Auzi, Dragnea, acolo va fi si locul tau. Pentru ca nu va veti opri pana nu veti trage si ucide romani.

  2. Pacat ca n-a fost condamnat la pedeapsa capitala, Radovan Karadzic a fost mult mai diabolic decat Hitler….