Geoană acuză jurnaliștii care au publicat o investigație despre fostul său șef de campanie că ar duce ”o acțiune de compromitere cu proveniență externă” / Nimic despre asocierea lui Rareș Mănescu cu un propagandist rus
Mircea Geoană, candidat la prezidențiale, a calificat marți pe facebook o investigație jurnalistică a publicației Context.ro drept ”o acțiune de compromitere și dezinformare cu proveniență externă și execuție internă”, fără să prezinte nici o dovadă în sprijinul afirmației sale. Investigația arată că Rareș Mănescu, care a fost coordonator al campaniei lui Mircea Geoană, este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puțin 10 ori după anexarea ilegală din 2014.
Geoană nu a spus nimic însă despre acuzațiile jurnaliștilor la adresa lui Rareș Mănescu și nici cum a ajuns să colaboreze cu un politician despre care se știe că face parte din grupul informal de politicieni și afaceriști numit ”Grupul de la Monaco”.
Reamintim că Mircea Geoană a făcut în 2009, când era președintele PSD și al Senatului, o vizită la Moscova. Potrivit unor surse, în deplasarea sa privată în capitala Rusiei, Mircea Geoană s-a întâlnit în taină cu unul dintre consilierii președintelui de la acel moment, Dmitri Medvedev. Întâlnirea ar fi fost aranjată de Boris Golovin, om de afaceri cu interese în domeniul energetic în România, despre care presa a scris că ar fi ex-ofițer GRU. Vizita a fost confirmată de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.
În schimb, Geoană a pretins în postarea sa că ”o candidatură independentă, din partea unui fost oficial NATO, va deranja interesele Federației Ruse și interesele unor grupuri din România (…) O adevărată acțiune de kompromat este în plină derulare. Îmi sunt imputate așa zise asocieri cu Federația Rusă, un lucru total necredibil în condițiile în care, timp de 5 ani, am condus, împreună cu Secretarul general, Alianța Nord-Atlantică.
Geoană a făcut și un ”apel către instituțiile statului român, așa cum am făcut-o și către instituțiile internaționale, pentru a veghea și proteja democrația românească”. Nu e clar ce instituții vizează Geoană.
Ce arată investigația Context.ro
În timp ce făcea parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, fostul liberal Rareș Mănescu a înregistrat în Ilfov o companie alături de Aleksei Kozlov, specialist în acvacultură și autodeclarat fanatic al pescuitului. Kozlov are și o identitate secretă, cu ajutorul căreia a făcut propagandă pentru Rusia.
Kozlov a folosit aliasul Alex Krepchinsky, un blogger care, după invazia din 2014, publica materiale pro-rusești. Cu acest ID, Kozlov a postat în 2017 o poză cu Putin, cu următorul comentariu: „Omul nu a pierdut nici o luptă în viața lui. E comandantul suprem al țării împotriva căreia s-a pornit un război”.
Mănescu a refuzat să răspundă la întrebări privind activitățile de propagandă ale partenerului său de afaceri în Ucraina. A precizat succint că a părăsit campania lui Geoană „în urmă cu cinci luni”, adică prin mai.
Registrul Comerțului din România a înregistrat primul document de constituire a companiei lui Kozlov și Mănescu pe 31 mai, potrivit informațiilor oficiale primite de Context.ro. Era vorba de o cerere prin care se verifica dacă numele viitoarei companii Beluga Ventures e disponibil.
În dosarul de înființare al SRL-ului românesc a fost inserat și un proces-verbal din 24 aprilie 2024 al consiliului de administrație al companiei lui Kozlov din Estonia. Noua sa afacere din România urma să fie înregistrată cu ajutorul firmei sale din Tallinn. Documentul care a ajuns în România menționează că planul de afaceri pentru România data încă din 13 ianuarie 2022. Nici Mănescu și nici Kozlov nu au dorit să ne spună când au început să facă afaceri și dacă relația lor s-a suprapus cu perioada în care a fost șef de campanie pentru Geoană.
Un e-mail intern de la organizația lui Geoană, care a fost obținut de reporteri, îl numește pe Mănescu drept coordonator al campaniei pe București. E-mailul respectiv este datat 5 aprilie. O invitație la un eveniment intern al campaniei îl arată pe Mănescu vorbind cu activiștii pe 13 aprilie despre „progresul în crearea structurii organizaționale și a rețelelor de sprijin”. Invitația lui Mănescu a fost trimisă cu doar 11 zile înainte de data procesului-verbal întocmit în Tallinn pentru firma rusului Kozlov.
Geoană și-a lansat oficial campania pe 11 septembrie, la o zi după ce a părăsit postul de adjunct la NATO. Cu toate acestea, e-mailurile lui Mănescu arată că, cel puțin din aprilie, campania prezidențială era activată. G4Media a relatat pe larg despre cum Geoană, deși era la NATO, participa la evenimente electorale mascate sub diverse forme. Geoană a declarat presei din România că nu a făcut „campanie pe spinarea NATO”.
Campania electorală mascată a lui Mircea Geoană contravine regulamentelor Alianței Nord-Atlantice, care stipulează că personalul „nu trebuie să se folosească de poziția NATO sau de informații confidențiale pentru a-și asigura în mod incorect un viitor loc de muncă și nu va folosi informații privilegiate pentru a obține un avantaj incorect după angajarea la NATO”.
NATO nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii.
Geoană a declarat că „nu a existat nicio campanie electorală înainte de 11 septembrie 2024”. E contrazis însă de mailurile interne care menționează rolul lui Mănescu în campania din aprilie. Chiar și Mănescu a confirmat reporterilor că exista o campanie încă din mai. În plus, o conversație internă scursă presei spune același lucru, adică faptul că, cel puțin din mai, exista o campanie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii