G4Media.ro

Geoană apreciază că războiul din Ucraina va mai dura, probabil, câteva săptămâni

Sursa foto: Mircea Geoană / Facebook

Geoană apreciază că războiul din Ucraina va mai dura, probabil, câteva săptămâni

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, spune că, deocamdată, nu se vede din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului din Ucraina, conform Agerpres.

El şi-a exprimat temerea, sâmbătă, că preşedintele Vladimir Putin „va persevera în greşeală”, iar conflictul din Ucraina va mai dura, probabil, câteva săptămâni.

„Conflictul va mai dura. Adică avem informaţii, evaluăm şi noi, anticipăm lucrurile şi avem…, aţi observat cât de mare este precizia cu care ştim şi anticipăm lucrurile. Nu pot spune cât de mult va dura, pentru că depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de natură economică, presiunea sancţiunilor, presiunea opiniei publice, dar probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict şi îmi e teamă şi ne este teamă şi ne uităm cu mare îngrijorare la victimele omeneşti, la faptul că avem acum 3 milioane şi ceva de refugiaţi ucraineni, probabil că numărul va creşte, avem astăzi 6,5 milioane de persoane deplasate intern, în interiorul Ucrainei, probabil că va creşte, să sperăm că în cele din urmă o formulă diplomatică şi politică va putea fi posibilă, dar deocamdată nu vedem din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului. Este continuarea într-o greşeală strategică deja destul de gravă făcută de preşedintele Putin, ne este teamă că va persevera în greşeală”, a declarat Geoană, la Digi 24.

Secretarul general adjunct al NATO le-a transmis încă o dată cetăţenilor români să aibă încredere că Alianţa Nord-Atlantică va avea grijă să nu transforme „un conflict deja foarte, foarte brutal şi sângeros într-un conflict şi mai mare între NATO şi Federaţia Rusă”.

„Aţi vorbit de Summitul NATO de săptămâna viitoare. Liderii noştri vor discuta, evident, cum vom putea continua să sprijinim Ucraina – şi o vom sprijini -, având multă grijă să nu transformăm un conflict deja foarte, foarte brutal şi sângeros într-un conflict şi mai mare între NATO şi Federaţia Rusă şi vreau să aibă românii încredere că ştim să păstrăm această linie de echilibru între sprijin continuu şi real pentru Ucraina, să se poată apăra. Acest lucru este în conformitate cu dreptul internaţional, pentru că dreptul la autoapărare este consfinţit în Carta ONU, deci este un lucru pe care îl facem conform legii internaţionale”, a precizat Mircea Geoană.

Sursa foto: Mircea Geoană/Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Încă 2 săptămâni.

  2. Ziua zdrobirii nazistilor-Ziua Victoriei-9 mai trebuie sarbatorita in pace.

    • Nino nino nino …

    • Ha ha ha!
      Putin se duce la ghicitoare: „O să mori într-o zi de sărbătoare ucraineană” „De unde știi?” „Orice zi în care vei muri va fi sărbătoare națională în Ucraina.”
      Ha ha ha!

  3. Credeam că încă o noapte

  4. Poate într-o lună se termină, dar partizanii vor mai lupta vreo 2 ani…au urmat toti pușcăriașii, credeti ca se termină bine nebunia din Ucraina?

    • Ce partizani?
      rusia va pierde.

    • @rsumy
      iar ai vise umede? Nu te potolești, nebunaticule 😀

    • @Satyricoiot
      BăBăiatule, lumea rusă e pe asfințit…

  5. Geoana se pricepe la război cum se pricepe la politica, adică mai deloc. “Mihaela dragostea mea” a crezut ca a câștigat alegerile si când colo a pierdut. Dacă prostabacul e al doilea om din NATO ne-am dus pe copca. Sa nu-i dați mai mult decât un pistol cu capse ca asta n-are multă minte.

  6. Mai geoana, apreciatorule, ce tot iesi ca ceasu cu cuc sa ne anunti asamsnierat si relaxat ca pentru o perioada vor mai fi facuti una cu pamantul niste civili asa ca tine. A, pardon, tu nu esti civil!

  7. Geoană nu e ăla care nu a fost votat pt că „e cu rușii”, așa că inteligenții l-au votat în schimb pe Petrov?
    Oh, well….

  8. Atata timp cat n-o iubeste pe Mihaela…

  9. Doar incompetenți! Geoană marele strateg, taci dreacu!

  10. dacă geoana este vice la nato, înseamnă ca nato este un fel aripa psd-mondial.
    cine ne conduce? toți coruptii? dacă și ceilalti din nato, eu, bancamondiala sunt de teapa lu’ geoana, e clar… ne ducem de râpā… exemplul e razboiul actual; un razboi in care saracii mor și sunt afectati și miliardarii isi cintaresc kg’mele de aur și numara milioane de dolari cash! (iahturi alae-alea) cu geoana ne prezentam? tac’su general in secu și executantul lui ceausescu? geoana este cel mai perfid politician mondial, nu mai zic national; national e vanghele/dragnea/citzu/simion, și mulți-mulți-majoritatea chiar… e grav, geoana la cât de pr*&&^lau și corupt este poate incepe al 3lea razboi mondial pentru o geanta de bani…

  11. Un actor meschin,
    care spune replica și pleacă,
    imediat ce piesa a luat sfârșit,
    Bucuros ca rolul a fost ușor, aleargă spre alt decor …