G4Media.ro

George Simion: adevăratul moștenitor al lui Călin Georgescu sau om de sistem?

Sursa Foto: Inquam Photos/Autor: Octav Ganea

George Simion: adevăratul moștenitor al lui Călin Georgescu sau om de sistem?

George Simion a furnizat surpriza zilei când și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Timp de trei luni negase că va candida, doar Gigi Becali l-a dat de gol constant. Cum de s-a răzgândit? Și va fi blocat Simion, ca și Călin Georgescu, sau va ajunge pe buletinul de vot cu șanse pentru turul doi?

  • Puțin context relevant înainte de a căuta răspunsuri la întrebările de mai sus. Simion intră în cursă după un efort constant de a scăpa în străinătate de eticheta de extremist. E doar un dublu discurs în buna tradiție românească. Pentru partenerii săi europeni, partidul controlat de premierul italian Giorgia Meloni, a pozat într-un politician care a renunțat la discursul antisemit și la izbucnirile violente. Așa a devenit vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Acasă însă, Simion l-a susținut pe Călin Georgescu, un promotor al criminalilor de război legionari și un negaționist.

De ce și-a anunțat Simion candidatura? Mai mulți lideri AUR bănuiesc că acesta a fost planul lui încă din 6 decembrie 2024, când CCR a anulat alegerile prezidențiale, dar l-a disimulat permanent. În fond, e politician, lider de partid, iar candidatura la prezidențiale e o mișcare naturală. La fel a spus constant și Gigi Becali, neașteptata sursă publică de informații din AUR. Dar de ce să fi mințit timp de trei luni că nu vrea să candideze? Cei care îl cunosc spun că valul pro-Călin Georgescu l-ar fi măturat politic pe Simion dacă acesta își anunța intenția de a candida, așa cum a fost strivit afaceristul cripto Călin Donca după ce a spus că mișcarea așa-zis suveranistă are nevoie de un plan B.

Tot în partid se vorbește de faptul că Simion a intrat în cursă pentru că altfel ar fi fost acuzat de unii lideri AUR că fuge de responsabilitate. Dacă n-ar fi candidat într-un moment de cumpănă pentru mișcarea izolaționistă, ar fi arătat ca un lider slab.

În fine, mai există și o a treia teorie: că a fost împins să candideze de păpușarii lui din sistemul de putere. Simion e suspectat chiar și în interiorul AUR că răspunde la comenzi din afara partidului, iar faptul că liderul PSD Marcel Ciolacu a recunoscut într-o discuție cu Alfred Simonis mutarea de voturi de la PSD către Simion în turul 1 al prezidențialelor a întărit suspiciunile.

De altfel, Claudiu Târziu, cofondator AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere, a sugerat ieri într-o postare legătura lui Simion cu sistemul. ”Ne-am acomodat prea repede canoanelor politicii de sistem”, a spus Târziu.

Ce se va întâmpla acum cu Simion? Sunt trei posibilități. Prima – candidatura lui să fie respinsă de Biroul Electoral Central (BEC) sau Curtea Constituțională (CCR), la fel ca în cazul lui Călin Georgescu. E de urmărit dacă o eventuală contestație va veni de la rectorul SNSPA, Remus Pricopie, care a l-a contestat cu succes și pe Georgescu. Pricopie a denunțat constant legăturile lui Simion cu Rusia, ieșirile sale violente (inclusiv o intrare cu forța în sediul SNSPA) și derapajele legionare.

Dacă va fi respins de CCR după instigarea la ”jupuirea” membrilor BEC, Simion va deveni imediat un martir al mișcării așa-zis suveraniste, validat ca urmaș al lui Călin Georgescu. Dar e posibil ca în interiorul AUR să fie contestat pe motiv că, din cauza interdicției CCR, el nu mai are viitor politic.

A doua posibilitate e ca Simion să aibă verde de la CCR și să intre în alegeri, dar să nu ajungă în turul 2. Exact cum s-a întâmplat pe 24 noiembrie 2024. Atunci a fost salvat de la o contestare internă de rezultatul bun de la alegerile parlamentare din 1 decembrie, când AUR a devenit al doilea partid ca număr de parlamentari. Acum însă, dacă Simion eșuează din nou să intre în finala prezidențială, o revoltă internă e inevitabilă. Europarlamentarul Gheorghe Piperea a scris clar că Simion ”este responsabilul pentru rezultatul de la alegeri”. Și Târziu a sugerat-o: ”se apropie rapid momentul în care trebuie să discutăm despre responsabilități, complicități și trădarea idealului național”.

Dacă însă Simion ajunge în turul 2, atunci am avea reeditarea scenariului inițial de anul trecut: o finală prezidențială între un candidat extremist și unul mainstream. Acesta a fost planul lui Marcel Ciolacu în 2024, împiedicat însă de Călin Georgescu și Elena Lasconi. Majoritatea actorilor politici, inclusiv din AUR, se îndoiesc însă că Simion are capacitatea de a atrage suficiente voturi pentru a intra în finală, mai ales că anul trecut s-a clasat abia pe locul patru, cu 13,8% din voturi.

Pentru Simion va fi proba adevărului: confruntarea cu votanții. În noiembrie 2024 a pierdut-o, dar s-a salvat in extremis datorită rezultatelor partidului. Acum nu mai are plasă de siguranță.

În oricare din scenarii, Simion va continua retorica pro-rusă și anti-europeană a lui Călin Georgescu. El va încerca să se impună drept urmașul lui guru dacic din Viena, adversarul supermarketurilor și luptătorul pentru așa-zisa neutralitate, de fapt vasalitate față de Kremlin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. O sa fie seful celor ca el care vor lucra la can.al.

  2. Daca se dezice acum de CG, valul pro Georgescu il va matura pe Simion, la fel si pe AUR, sunt prizionerii lui:)) Simion vad ca a inteles deocamdata, unii de prin AUR nu, gen Tarziu, vad ca nu, pe Becali nu l pun la socoteala ca el face oricum jocul astora de la putere. Daca CG ii binecuvanteaza pe Simion sau pe Gavrila, astia sunt favoritii la prezidentiale.

    • simion canta „soimul”, se crede le.gion.ar, vrea voturi de la cegisti dar ideile lui nu sunt destul de originale, nu va putea cuceri inimile pensionarelor daca nu le zice de horoscop si baietii l-au vazut cat e de slugarnic si lipsit de masculinitate

  3. Ce sigur e nea Caisa că Simion nu intra in turul 2, la ce furie a stârnit blocarea candidaturii lui Georgescu o să vedeți că oricare ar fi candidatul suveranist va j tra in turul 2 și va zdrobi candidatul sistemului!

    • viseaza .. e inflatie de „anti-sistem” isi vor imparti voturile , si nu cred ca PSDNLUDMR o sa mai aiba curajul sa dea voturi lui simion

    • Simion ??? Adica Antonio Giordano ? pai asta nu e nume de dac liber, nu il voteaza nimeni

  4. Multi nu o sa il voteze ca e tig…din galerie

  5. nu inteleg de ce dilimache nu este considerat un om al sistemului ? e crescut de sistem, a beneficiat de sistem, INCA beneficiaza de sistem (angajat la stat, fiu’su cu subventii pentru afacerea lui de la stat) ..
    si cu ce e simion anti-sistem? ca in mare doar joc de glezne a facut, doar actiuni de imagine, si nimic concret , iar cv-ul lui simion e foarte dubios la capitolul loc de munca , un subiect total opac care duce cu gandul la niste finantari cel putin dubioase

    putem spune de oameni din afara sistemului Lasconi , Nicusor Dan , veniti din privat cu activitate clara

    Mai auzeam zilele aste pe cacarau ca si el a fost „anti-sistem” toata viata lui .. il vedem si pe mickey mouse ponta ca e deja anti-sistem .. avem o inflate de „anti-sistem” toti cu legaturi cu sistemul PSDNLUDMR ..

    oare chiar asa de adormiti am devenit ca natie?

  6. Putem fi de acord cu suveranismul sau nu, este o altă discuție dar între cei doi pe nișa asta este diferență mare…Georgescu este un om care se dorea a crea o doctrină de esență românească-suveranistă în timp ce Simion este și ca „suveranist” așa cum era ca suporter în galerie…Este liderul celor care dărâmă cruci ungurești în cimitire, care bate demonstranții lgbt, care se leagă cu lanțuri de porți în instituții incomode doctrinei sale…să nu uităm că a fost primul român interzis în Basarabia…ceea ce a făcut el în anii 90 la granița cu Basarabia nu a făcut nimeni…și erau anii în care peste Prut ieșea comunismul

    • În prezent nu există deviză politică mai falsă și mai goală decât ”suveranismul”, un decoy politic pentru uz intern, cu priză surprinzător de mare. Să nu uităm, că unul dintre autorii acestei utopii goale este Orban. Singura țară care are un ”oficiu de apărarea a suveranității” este Ungaria. În practică, suveranismul lui Orban este ”lupta” împotriva ”dictaturii” UE, concomitent cu ploconirea necondiționată față de Putin. Este ciudat că nu se pune intrebarea : în ce măsură o țară de mărime și importanță strategică modestă poate fi ”suverană” , în condițiile în care există dovezi numeroase actuale, de nesocotire a principiului suveranității, de către vectori globali de putere. Rusia a dovedit practic, câtă valoare acordă acestui principiu, iar actele sale agresive sunt considerate precedente demne de luat în considerare ( China – Taiwan) sau – mai glumeț – SUA ( Canada, Panama, Gorenlanda, Gaza, and counting ).

    • suveranismul este un principiu cu care suntem cu totii de acord, problema la acest personaje este ca folosesc termenul gresit pentru a induce in eroare, ei sunt de fapt fas.cisti ex.tremisti. Sa ne facem curaj sa le spunem pe nume.

  7. Când și cum stange semnături necesare în STRADA nu pe tiktok..ce Președinte poate fi cu interdicție n Moldova și Ucraina..fiind responsabil cu politica externa..plus altele cu dosare penale și om al Moscova

  8. Când și cum stange semnături necesare în STRADA nu pe tiktok..ce Președinte poate fi cu interdicție n Moldova și Ucraina..fiind responsabil cu politica externa..plus altele cu dosare penale și om al Moscova

  9. Suntem naivi toti
    Asta este lucrarea lui Frank Timis si Gold corporation
    Pe scurt;
    C.G. Promisiune deschidere mine
    Amestec mercenari- oamenii lui Timis
    Colaborarea cu grupul Wagner
    Abaterea atentiei catre rusi
    Lansare rapida alta candidatura – consultantul Posta……
    Introduceres lui Ponta-om al lui Timis in campanie
    ETC.
    Interventia unei unitati statale( fara nume)–Timis este stabilit in strainatate—Africa
    Dupa rebeliunea din Congo mercenarii s-au retras in Ro.
    Concluzia mea—-atac concertat la economia Romaniei asemanator cu cel din Congo
    Sunt multe de spus.
    Mai vorbim

  10. Simion are nevoie de votul martorilor lui căcălin

  11. Aici nu vorbim despre drepturile cetățenești, mai degrabă despre lipsa de reacție a autorităților de a sancționa ilegalitățile crase înfăptuite de un asemenea individ. Dacă cineva tulbură liniștea publică este ridicat de poliție..însă acest individ cu apucături de lume interlopă a fost tolerat în nenumărate cazuri pentru mesaje publice GRAVE !! Mesaje ce au creat în societate credința că se poate orice și că nu mai există un stat cu o ordine constituțională.
    Nu am menționat mesajele care au afectat suveranitatea statului și integritatea constituției. Trebuie cunoscut că postul de președintede stat nu este de urangutan șef de galerie !!!
    Apoi trebuie să răspundă ”getul” ce are cu Decebal cu dacii și tracii și cum au rămas numai ”geții” în țara aceasta ?

  12. De ce sa mai lansezi o astfel de întrebare? Clar e din sistem. Sistemul devine ermetic cu fiecare zi în care ne punem întrebări de genul. Repet des asta: nu poate fi ceva normal sa ai un premier analfabet, formațiuni ca ale lui simi care sa mimeze opoziția.
    Dacă ar fi lăsați sa participe la actul politic oameni descuiati, gen Hurezeanu, atunci am considera ca sistemul este îngenunchiat…dar nu avem aceasta speranta

    • corect, pacat de Hurezeanu, e tinut in lesa de sistem

    • Si ar mai fi si altii!… dar din pacate nu putem vota decat coreland voturile pe un candidat care sa intruneasca mai multe sanse de a primi voturi, dintre cei eligibili.

    • Daca zic acum ca eu as considera mult mai capabil pe X, Y in loc de ND (sanse teoretic maxime, momentan) sau Hurezeanu (sanse zero) s-ar gasi, din acelasi „culoar” o multime de voci disonante, care sa protesteze, ca X,Y nu merita pentru ca…. fiecare cu argumentul lui.
      Desi s-ar gasi mult mai multe motive pro, au prioritate cele contra.

  13. Ochii pe pisaraoglu, consilierul fostului candidat; el are toate cheile de decriptare a schemei de promovare pe sub radar prin multiplicare in avalansa pe picpoc.
    Si sloganurile identice, adaptate la evolutia relatiei de concubinaj trumpputin