George Simion: Comisia de la Veneția spune că ați anulat alegerile ilegal
Preşedintele partidului extremist AUR, George Simion, susţine că în raportul publicat luni, Comisia de la Veneţia transmite că au fost anulate „ilegal” alegerile prezidenţiale din România, transmite Agerpres.
„Comisia de la Veneţia vă spune ce vă spun toţi românii: aţi anulat alegerile ilegal. Lăsaţi democraţia să funcţioneze, daţi-vă demisia!”, scrie liderul AUR pe Facebook.
Luni, Comisia de la Veneţia, organ consultativ al Consiliului Europei, a făcut public un raport pe tema anulării alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională, în care consideră, între altele, că o astfel de măsură poate fi permisă doar în ‘circumstanţe excepţionale’.
Având în vedere că instanţele – inclusiv curţile constituţionale – se caracterizează prin faptul că doar reacţionează, nu stabilesc ordinea de zi, Comisia de la Veneţia consideră că puterea curţilor constituţionale de a invalida alegerile din oficiu ar trebui limitată la circumstanţe excepţionale şi reglementată în mod clar, pentru a păstra încrederea alegătorilor în legitimitatea alegerilor, a transmis instituţia.
Curtea Constituţională a decis, în 6 decembrie, anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale şi reluarea de la început a procesului electoral, în baza documentelor declasificate din şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. CCR motiva că procesul electoral a fost viciat şi au fost încălcări ale legislaţiei care au distorsionat caracterul liber şi corect al votului cetăţenilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii