
George Simion: Discurs istoric al lui J.D. Vance despre libertate / Acceptăm oferta administrației Trump de a aparține unei lumi libere / Am încredere că alegerile din România se vor relua, așa cum este firesc, începând cu turul doi
Liderul AUR, George Simion, a catalogat discursul vicepreședintelui american J.D. Vance de la Munchen drept un „discurs despre libertate” și a afirmat, într-o intervenție video pe Facebook, că AUR acceptă „oferta administrației Trump de a aparține unei lumi libere”. Simion s-a declarat încrezător că „alegerile din România se vor relua, așa cum este firesc, începând cu turul doi”.
J.D. Vance „a exprimat exact ideile pe care noi le promovăm, pe care noi le susținem nu doar legat de România și de anularea abuzivă a alegerilor, ci legat de lumea liberă. Acceptăm oferta administrației Trump de a aparține unei lumi libere, în care libera exprimare să primeze, în care cenzura să fie abolită, în care să revenim la un bun simț și la o normalitate care a lipsit în ultimii 10-15 ani din valorile civilizației noastre”, a afirmat Simion.
Acesta s-a declarat încrezător că AUR va ajunge la guvernare:
„Am încrederea că AUR va ajunge la guvernare și că vom reuși să punem România pe primul loc. Am încredere că alegerile din România se vor relua, așa cum este firesc, începând cu turul doi. Și pentru aceasta este important ca moțiunea de cenzură inițiată de AUR să ajungă la vot și să obțină un număr mare de voturi din partea tuturor parlamentarilor.”
George Simion a precizat că speră ca moțiunea de cenzură să fie susținută și de USR:
„Sper ca efoturile noastre pentru a reveni la cursul democratic, la cursul constituțional, pentru a reveni la normalitate să ajungă la cât mai mulți susținători și în Parlamentul României. Sper că USR nu o să fie în majoritatea lui de partea puciului și de partea loviturii de stat care s-a dat în România, și că membrii USR și POT își vor pune și ei semnătura pe moțiunea de cenzură.”
Simion a anunțat că va parcurge un turneu internațional în următoarele nouă zile: „de la Munchen, la Londra, la Washington DC, unde voi participa la CPAC (The Conservative Political Action Conference, n.red.). Acolo vor fi și Marco Rubio, și JD Vance și președintele Donald Trump”.
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat vineri că decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România a fost luată „pe baza suspiciunilor șubrede (flimsy, în engleză n.r.) ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
Citește integral BREAKING Vicepreședintele SUA, JD Vance: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii