George Simion, șeful partidului extremist AUR, despre eliminarea abaterilor disciplinare pentru nerespectarea deciziilor CCR: Ministrul Justiției a aruncat în aer în ultimele zile, cu votul PSD și PNL, tot ceea ce înseamnă România ca stat suveran
Președintele partidului extremist AUR, George Simion, a criticat vineri eliminarea din proiectele legilor justiției a abaterii disciplinare privind nerespectarea ”în mod vădit şi nejustificat” a deciziilor CCR, potrivit unui comunicat al partidului.
Simion a susținut, în fața Ministerului Justiției, o conferință de presă împreună cu europarlamentarul Cristian Terheș cu privire la modificările făcute de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei la proiectul de lege privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Președintele AUR a arătat că, prin modificările votate în cadrul Comisiei, s-a eliminat orice pedeapsă pentru magistrații care neglijează hotărârile Curții Constituționale.
Președintele AUR, George Simion, a subliniat că are o ultimă speranță că ministrul Cătălin Predoiu se va răzgândi. El a precizat că AUR va depune un memoriu la Ministerul de Justiție, în speranța că dl Predoiu va face tot ce trebuie și va reveni la a conferi puteri reale CCR.
”PSD ne-a spus că e un partid suveranist, așa încearcă să se portretizeze în ultimele săptămâni. Nu e nimic suveranist în eliminarea amendamentului de ieri și votarea contra amendamentului AUR, care prevedea faptul că a noastră Constituție e mai presus decât orice decizie a CJUE sau a oricărei instituții. E un atac la statul de drept, la Constituția României. Au încercat multe regimuri – regimul Dragnea, regimul Năstase, regimul Băsescu – să știrbească din puterile Constituției și ale CCR. E fără precedent ce s-a întâmplat ieri și, totodată, opinia pe care o avem noi e împărtășită de asociațiile profesionale prezente la lucrările comisiei și de președintele ICCJ”, a afirmat președintele AUR, George Simion.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii