George Stângă, șeful PNL Galaţi înregistrat de procurorii DNA în timp ce încerca să intervină pe lângă ministrul Drulă ca să îi țină oamenii în funcții, anunță că îl susține pe Florin Cîțu în lupta pentru șefia PNL
George Stângă, președintele organizației județene PNL Galați, a anunțat vineri că îl susține pe Florin Cîțu în lupta internă pentru șefia PNL. ”La Congresul din 25 septembrie voi alege schimbarea pentru binele PNL, pentru ca partidul să continue să crească, să se îmbunătățească și să asigure o guvernare performantă României. De aceea, îl voi susține pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani”, a scris Stângă pe Facebook.
Deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.
Procurorii arată în propunerea de arestare că deputatul Stângă voia să demonstreze că are influență politică și pentru ca să câștige astfel conducerea PNL Galați, potrivit susținerilor lui Stângă și Iulian Dumitrescu.
- Deputatul Stângă: ”Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo.
Postarea integrală a lui George Stângă pe Facebook:
”PNL trebuie să meargă înainte!
Avem o datorie față de gălățenii care ne-au acordat încrederea să asigurăm României o guvernare corectă, performantă, care să contribuie la dezvoltarea tuturor regiunilor țării. PNL poate face asta, deoarece PNL este dedicat românilor.
Direcția în care va merge PNL va influența viitorul României, al Galațiului, dar și dezvoltarea comunităților noastre.
După 25 septembrie, PNL trebuie să continue pe drumul reformelor asumate în fața românilor, dar în același timp să le accelereze. Nu avem timp de pierdut! Avem nevoie de o echipă puternică, solidă, care să ducă PNL la următorul nivel.
România condusă de Guvernul Florin Cîțu a făcut progrese importante. Premierul PNL a dovedit că poate să aplice acele reforme de care #România are nevoie. PNL are nevoie, după 4 ani de la ultimul Congres, de un suflu nou, unul pe care premierul Florin Cîţu îl poate asigura. Suflu nou nu înseamnă doar oameni noi, ci presupune oameni care ştiu să se adapteze la noile cerinţe ale societăţii, oameni care vorbesc despre modernizare.
La Congresul din 25 septembrie voi alege schimbarea pentru binele PNL, pentru ca partidul să continue să crească, să se îmbunătățească și să asigure o guvernare performantă României. De aceea, îl voi susține pe Florin Cîţu, cel alături de care am făcut echipă în Senatul României timp de 4 ani.
Am încredere că Florin Cîţu va oferi noi perspective #PNL și României. Alături de echipa formată în jurul lui Florin Cîțu putem face România liberală, modernă și dezvoltată!”
Foto: George Stîngă și Florin Cîțu – Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii