G4Media.ro

Georgescu anunță un nou miting, sâmbătă / ”S-a văzut cât de unită…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Georgescu anunță un nou miting, sâmbătă / ”S-a văzut cât de unită și frumoasă este marea noastră familie românească”

Călin Georgescu a anunțat un nou miting, sâmbătă, 1 martie, de la ora 14, în Piața Universității, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„În aceste clipe, în aceste momente se vede mai mult ca oricând ce înseamnă familia! Atunci când vezi că toți cei dragi îți sunt alături la bine, dar mai ales la greu! S-a văzut cât de unită și frumoasă este marea noastră familie românească.

Ce Dumnezeu a unit în sufletele noastre, niciun om și cu atât mai puțin, niciun sistem nu va putea dezbina. Nimeni și nimic nu ne va mai putea despărți. Suntem uniți unii pentru alții și toți pentru libertate.

Sâmbăta aceasta de la 14 vă aștept în Piața Universității la cel mai important al unirii noastre ca o mare familie. De acolo vom merge spre Piața Victoriei, unde vom ajunge în jurul orei 15.

Am o rugăminte aparte să fim toți, să ne unim toți cei care credem în bine, în libertate și într-un viitor demn pentru România, casa noastră și pentru familia noastră.

Să dovedim tuturor că nimeni și nimic nu ne va putea frânge vreodată spiritul democratic, spiritul libertății.

Cu steagurile sus, unii cu alții și toți cu Dumnezeu în pace și armonie vom dovedi celor care mai au un semn de îndoială că doar noi suntem poporul. Noi suntem viitorul, noi suntem România”, a transmis Georgescu.

Călin Georgescu este acuzat de procurori de promovarea ideilor fasciste, de inițirea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război .

Totodată, Georgescu este vizat de o anchetă a Parchetului General în care este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor citate, procurorii au descoperit conversații și înregistrări “compromițătoare”, inclusiv un apel telefonic cu Marian Motocu, trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe pe rețelele de socializare.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. In aceste clipe, în aceste momente se vede mai mult ca oricând ce înseamnă Famiglia.

  2. Legionarule! Noi nu facem parte din familia ta de șefi de galerie, interlopi, mercenari!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.