G4Media.ro

Georgia califică drept „inacceptabilă” eventualitatea alipirii regiunii separatiste Osetia de Sud la…

Sursa foto: Pixabay

Georgia califică drept „inacceptabilă” eventualitatea alipirii regiunii separatiste Osetia de Sud la Rusia, aflată în centrul războiului ruso-georgian din 2008

Georgia a calificat joi drept „inacceptabil” planul de referendum pentru alipirea la Rusia a regiunii separatiste Osetia de Sud, care a fost în centrul războiului ruso-georgian din 2008, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Este inacceptabil să se vorbească despre referendum atât timp cât acest teritoriu este ocupat de Rusia”, a spus şeful diplomaţiei georgiene, David Zalkaliani.

Cu o zi în urmă, liderul din Osetia de Sud, Anatoli Bibilov, a spus că vrea să organizeze o astfel de consultare populară după 10 aprilie, data viitoarelor alegeri prezidenţiale din acest teritoriu a cărui independenţă a fost recunoscută de Rusia în 2008 imediat după război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu a fost luată nicio „măsură juridică” în acest sens de partea rusă.

„Dar, în acelaşi timp, tratăm cu respect exprimarea opiniei de către populaţia din Osetia de Sud”, a spus el.

Planul de referendum a fost anunţat la o lună de la începutul ofensivei ruse din Ucraina. În Ucraina, de asemenea, Moscova a recunoscut independenţa unor teritorii separatiste pro-ruse, ai căror lideri aspiră la o alipire la Rusia.

Autorităţile din Osetia de Sud au precizat că au trimis militari să lupte alături de ruşi în Ucraina.

Cealaltă regiune separatistă din Georgia, Abhazia, situată pe coasta Mării Negre, a spus că sprijină aspiraţiile Osetiei de Sud, dar nu îi împărtăşeşte obiectivul de a se alipi la Rusia.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Altii cu sange in instalatie. Numai mafia romaneasca moscovita din Sparlament tace malc sa nu supere stapanul si sa vada cum se aseaza lucrurile. Ca de obicei, defazati dar corupti pana in maduva oaselor.

  2. Este timpul pentru o spontană revoluție a rozelor în cele două provincii, care să le readucă la Georgia,

  3. Cu siguranță cetățenii „republicilor” aflate sub ocupație rusă vor vota alipirea de Rusia. Cine nu își dorește o viață ca în 1980,cu 15 ani de pușcărie pentru exprimarea unei opinii și multă sărăcie îndurată pentru ca prietenii lui Putin sa devină multimiliardari?

  4. :))) Genial. Expresia asta „…considera innaceptabila…” a fost inventata de Rusia cand nu-i convenea ceva. E magnific cand o vad folosita impotriva lor.

  5. Păi de ce să fie ale Georgiei dacă oamenii din republicile alea sunt de alta etnie?
    Foarte mulţi oseţieni doresc alipirea cu Rusia, Georgia nu are ce să facă decat sa accepte.
    Nu înţeleg de ce nu ne place separatismul, ce rău a făcut el?
    Eu consider că e bine să existe separatism în Europa, înafară de România si Rusia