G4Media.ro

Georgia consideră că deciziile SUA şi UE de a îngheţa cooperarea cu…

Photo by Vano SHLAMOV / AFP

Georgia consideră că deciziile SUA şi UE de a îngheţa cooperarea cu Tbilisi sunt „contraproductive”

Premierul georgian Irakli Kobajidze a calificat joi drept „contraproductive” deciziile Statelor Unite şi ale Uniunii Europene de a îngheţa cooperarea cu Georgia, informează EFE, transmite Agerpres.

„Regretăm aceste decizii ale SUA şi ale UE, care nu corespund aşteptărilor noastre de a relua relaţiile”, a spus şeful guvernului georgian într-o şedinţă a executivului transmisă în direct de televiziunea locală.

Kobajidze s-a referit la suspendarea de către Washington a exerciţiilor militare comune pe teritoriul georgian şi la îngheţarea unui pachet de ajutor militar al UE pentru Georgia în valoare de 30 de milioane de euro.

Aceste două decizii au fost adoptate după aprobarea, la iniţiativa guvernului de la Tbilisi, a unei legi numite de opozanţi „legea agenţilor străini”, care îngrădeşte libertatea ONG-urilor şi a presei.

„Sper că în viitor vom vedea paşi drepţi, pragmatici, raţionali şi corecţi care ne vor ajuta să restabilim relaţia”, a insistat joi Kobajidze.

El a adăugat că Georgia se aşteaptă la o reacţie din partea SUA şi a UE şi a subliniat că „deciziile lor actuale sunt contraproductive”.

Mai mult, pe 28 iunie, ca urmare a adoptării de către Tbilisi acestei legi controversate, liderii UE au confirmat suspendarea de facto a procesului de integrare a Georgiei, care a obţinut în decembrie anul trecut statutul de ţară candidată la aderarea la UE.

Potrivit preşedintei Georgiei, Salome Zurabishvili, îngheţarea ajutorului militar al UE şi decizia Statelor Unite de a amâna exerciţiile militare în ţară sunt „rezultatul politicii nesăbuite şi ostile a guvernului faţă de partenerii occidentali”.

Guvernul a primit un răspuns la „retorica şi acţiunile sale antieuropene şi antioccidentale”, a subliniat şefa statului georgian într-o postare pe Facebook.

„Partenerii noştri ne spun că alegerea ne aparţine: să avem un viitor european sigur sau să intrăm pe orbita izolată a Rusiei”, a adăugat ea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Georgia, adică Rusia, consideră că o atitudine tipică de forță a Vestului, este contraproductivă, si așa si este! Pentru ruși este!
    Dacă Georgia nu vrea guvernul pe care il are acum să nu-l mai voteze și atitudinea Vestului se va schimba! Chiar și regimul de taxare si sancțiuni ar trebui să fie ca pentru Rusia! Să zică merci!