Georgia: Liderul regiunii separatiste Abhazia, dispus să demisioneze pe fondul unor manifestaţii violente / „Cei care au încercat o lovitură de stat trebuie să elibereze complexul de clădiri, după care sunt gata să organizez alegeri, gata să demisionez”
Liderul pro-rus al regiunii separatiste Abhazia din Georgia a declarat sâmbătă că este gata să „demisioneze” dacă manifestanţii vor fi de acord să părăsească parlamentul, în care au intrat cu o zi în urmă pentru a protesta împotriva unui acord economic cu Moscova, relatează AFP, conform Agerpres.
Abhazia, o mică regiune între Munţii Caucaz şi ţărmul Mării Negre, şi-a declarat unilateral independenţa în 1992, care a fost recunoscută de Moscova, dar nu şi de comunitatea internaţională, cu unele excepţii.
Vineri, demonstranţii au reuşit să intre în parlament şi într-o clădire a administraţiei prezidenţiale pentru a împiedica ratificarea unui acord care permite companiilor ruseşti să investească în Abhazia. Ei au cerut în special demisia liderului Aslan Bjania.
„Cei care au încercat o lovitură de stat trebuie să elibereze complexul de clădiri, după care sunt gata să organizez alegeri, gata să demisionez”, a declarat Bjania sâmbătă, potrivit agenţiilor de stat ruseşti.
Aproximativ zece persoane au fost rănite în timpul demonstraţiei de vineri.
Protestatarii blocaseră deja podurile din jurul Suhumi, un oraş de aproximativ 65.000 de locuitori, timp de câteva ore săptămâna aceasta, după arestarea a cinci oponenţi ai acordului cu Moscova, care au fost în cele din urmă eliberaţi.
Opoziţia se teme că acordul semnat la sfârşitul lunii octombrie va deschide calea pentru ca ruşii să cumpere apartamente în Abhazia, în numeroasele oraşe balneare de pe litoralul Mării Negre.
Vânzarea de proprietăţi rezidenţiale către străini a fost interzisă în 1995 în Abhazia, care are o populaţie de aproximativ 240.000 de locuitori.
Ministerul rus de Externe şi-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la aceste tensiuni şi regretul că opoziţia „nu a considerat posibil să-şi rezolve diferendele cu puterea legitimă a ţării printr-un dialog civilizat şi respectuos”.
După un scurt război în care armata sa a intrat pe teritoriul georgian în 2008, Moscova a recunoscut independenţa a două regiuni separatiste care se învecinează cu teritoriul său, Abhazia şi Osetia de Sud. Rusia menţine de atunci o prezenţă militară acolo.
Abhazia şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia după căderea URSS şi a apărat-o în timpul unui război împotriva forţelor georgiene la începutul anilor 1990, cu sprijinul neoficial al Moscovei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.