G4Media.ro

Gerard Depardieu a părăsit secţia de poliţie după un interogatoriu de peste…

sursa foto: Captură video

Gerard Depardieu a părăsit secţia de poliţie după un interogatoriu de peste opt ore

Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais, reiterând că actorul îşi apără nevinovăţia – transmit EFE şi AFP, conform Agerpres.

El a precizat că actorul în vârstă de 75 de ani a părăsit secţia de poliţie, dar a refuzat să spună dacă va trebui să revină în zilele următoare.

Depardieu a mers la o secţie de poliţie din capitala Franţei la primele ore ale dimineţii pentru a fi interogat de anchetatori în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală comise la două filmări.

Legendă a filmului francez, Depardieu face în prezent obiectul mai multor proceduri pentru acuzaţii de agresiune sexuală şi chiar viol. În total, aproximativ cincisprezece victime l-au acuzat de abuzuri sau violuri. Din 2020 este inculpat pentru viol şi agresiune sexuală asupra tinerei actriţe Charlotte Arnould.

Depardieu şi-a apărat întotdeauna nevinovăţia şi a făcut-o cu vehemenţă într-o scrisoare deschisă publicată în octombrie 2023 în ziarul Le Figaro. „Niciodată, dar absolut niciodată, nu am abuzat o femeie”, a declarat actorul francez, în vârstă de 75 de ani, în acea scrisoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează