Gérard Depardieu, acuzat de actrița Anouk Grinberg că ar agresa femeile: „Toţi cei care au lucrat cu el știu acest lucru”
Actriţa franceză Anouk Grinberg a dat asigurări într-un interviu pentru revista Elle care va fi publicat joi că „toţi cei care au lucrat cu Gérard Depardieu ştiu că acesta agresează femeile”, relatează miercuri AFP conform Agerpres.
Actriţa, în vârstă de 60 de ani, care critică o „tăcere asurzitoare” a mediului cinematografic, susţine că „toţi cei care au lucrat cu Depardieu ştiu că agresează femeile”, afirmând că l-a văzut pe actor făcând acest lucru în anii ’90.
Fostă prietenă a regizorului Bertrand Blier, apropiat al lui Gérard Depardieu, Anouk Grinberg intenţionează să o susţină pe actriţa Charlotte Arnould, pe care o cunoaşte bine şi care a denunţat două violuri în casa vedetei din Paris, la sfârşitul lunii august 2018. Depardieu a fost inculpat în 2020 pentru „violuri” şi „agresiuni sexuale” în cadrul acestei anchete.
El este acuzat pe baza mărturiilor a 13 femei care în denunţă pentru violenţe sexuale şi care au fost publicate în aprilie de site-ul de informare Mediapart. Parchetul din Paris a indicat la momentul acestor dezvăluiri că „nu a primit nicio plângere nouă până în prezent”.
La începutul lunii octombrie, Gérard Depardieu a ripostat publicând o scrisoare deschisă în care neagă faptele de care este acuzat, denunţând un „linşaj” orchestrat de „instanţa mediatică”. El a susţinut că nu este „nici violator, nici prădător”. „Niciodată, niciodată nu am abuzat o femeie”, a scris el.
„Când spune (…) că nu a agresat niciodată o femeie, l-am văzut făcând-o în tot acest timp”, a replicat Anouk Grinberg în revista Elle, referindu-se la anii ’90, când ea era prietena lui Bertrand Blier şi filma cu Depardieu „Merci la vie”, lansat în 1991.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii