Germania a început să lucreze la consolidarea adăposturilor sale subterane şi la constituirea de stocuri de criză în caz de război
După decenii de uzură a forţelor armate germane, războiul Rusiei din Ucraina a dus la o schimbare majoră de politică, cancelarul german Olaf Scholz promiţând să crească cheltuielile pentru apărare şi să injecteze 100 de miliarde de euro în armată, relatează Agerpres, conform Reuters.
De asemenea, guvernul are în vedere modernizarea sistemelor de adăposturi publice şi va creşte cheltuielile pentru protecţia civilă, a declarat pentru ziar ministrul de interne Nancy Faeser.
”În prezent, în Germania există 599 de adăposturi publice. Vom verifica dacă am putea moderniza mai multe astfel de sisteme. În orice caz, dezmembrarea a încetat”, a declarat Faeser.
Germania lucrează la noi concepte pentru a consolida parcările subterane, staţiile de metrou şi subsolurile pentru a deveni posibile adăposturi, a precizat ea, adăugând că guvernul a acordat statelor federale 88 de milioane de euro pentru instalarea de noi sirene.
”Dar în ceea ce priveşte acoperirea la nivel naţional, nu suntem nici măcar aproape”, a adăugat Faeser.
Ţara va constitui, de asemenea, stocuri de criză cu provizii, inclusiv echipamente medicale, îmbrăcăminte de protecţie, măşti sau medicamente, a mai spus ea.
Sursa foto: Bundesregierung (German Government)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii