G4Media.ro

Germania a suspendat acceptarea refugiaţilor vulnerabili prin programul Națiunilor Unite de reinstalare

Sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com

Germania a suspendat acceptarea refugiaţilor vulnerabili prin programul Națiunilor Unite de reinstalare

Germania a oprit temporar acceptarea refugiaţilor vulnerabili în conformitate cu un program al Naţiunilor Unite de reinstalare, transmite marţi agenția de știri DPA, citată de Agerpres.

Ministerul de Interne german şi Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) au confirmat că în prezent nu este aprobată nicio cerere de reinstalare, în contextul continuării negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare la Berlin.

Viitorul guvern german ar urma să adopte o poziţie mai fermă faţă de migraţie, chestiune centrală în campania dinaintea alegerilor parlamentare din luna februarie.

Într-un document explorator, potenţialii parteneri de coaliţie – Uniunea Creştin-Democrată condusă de Friedrich Merz, aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială şi Partidul Social-Democrat – au convenit deja să pună capăt programelor de admisie voluntară, acolo unde este posibil.

Germania a promis să primească 13.100 de refugiaţi în 2024 şi 2025 prin schema UNHCR, care este sprijinită de Comisia Europeană.

Potrivit datelor UNHCR, până acum 5.061 de persoane au sosit până acum în Germania în virtutea acestei scheme. Ea include acceptarea din raţiuni umanitare a refugiaţilor sirieni aflaţi în Turcia, pentru care Uniunea Europeană şi-a dat acordul în 2016.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.