G4Media.ro

Germania activează planul de urgenţă pentru a garanta aprovizionarea cu gaze

sursa foto: Facebook/ Gazprom

Germania activează planul de urgenţă pentru a garanta aprovizionarea cu gaze

Germania a activat miercuri prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, în contextul în care există ameninţarea opririi livrărilor ruseşti, a anunţat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Robert Habeck le-a spus jurnaliştilor că prima dintre cele trei etape ale planului de urgenţă presupune înfiinţarea unei echipe de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze. Robert Habeck a precizat că a luat această măsură după ce autorităţile de la Moscova au indicat că vor adopta o lege care va impune plata în ruble pentru livrările de gaze naturale.

Ministrul german al Economiei a subliniat că pentru moment aprovizionarea cu gaze este asigurată. „Cu toate acestea, trebuie să ne creştem măsurile prevenite şi să fim pregătiţi pentru o escaladare din partea Rusiei”, a informat Robert Habeck.

Principalele companii de utilităţi din Germania au avertizat în ultimele zile că nu pot exclude posibilitatea apariţiei unor întreruperi în livrări după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările ‘neprietenoase’, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti. Grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins cererea Rusiei ca gazul exportat să îi fie plătit în ruble, a declarat luni ministrul german al Economiei. Vorbind după o reuniune online a miniştrilor Energiei ai statelor G7, pe care a prezidat-o, Habeck a precizat că aceştia au convenit că cererea de plată în ruble constituie ‘o încălcare unilaterală şi clară a contractelor existente’.

Plata în ruble a gazelor ruseşti înseamnă o încălcare a contractelor în vigoare, iar dacă Rusia decide să întrerupă livrările, Uniunea Europeană este gata să facă faţă acestei decizii, a afirmat, marţi, comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, prezent la Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. un semnal clar ca pot cere rusii plata in ruble pana nu mai pot

  2. Probabil Putin a înnebunit. Dacă nu mai încasează, rușilor o să le meargă și mai bine.

  3. Da’ de ce a cerut firmelor sa convereasca în ruble încasarile în late valute? Ca doar nu vrea euro…
    Dar să aștepți logică de la ăștia e greșit.