G4Media.ro

Germania alocă 20 de miliarde de euro drept subvenţii pentru industria de…

Sursa foto: Unsplash / Anne Nygård

Germania alocă 20 de miliarde de euro drept subvenţii pentru industria de semiconductori

Germania intenţionează ca în următorii ani să investească aproximativ 20 de miliarde de euro în industria de semiconductori, a anunţat marţi Ministerul Economiei de la Berlin, pe fondul îngrijorărilor cu privire la fragilitatea lanţurilor de aprovizionare şi a dependenţei de Coreea de Sud şi Taiwan pentru cipuri, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cea mai mare economie a Europei a reuşit să convingă o serie de mari producători mondiali de cipuri să îşi construiască uzine în Germania prin oferirea de subvenţii, în cadrul strategiei EU Chips Act, al cărei obiectiv este dublarea ponderii blocului comunitar în producţia mondială de cipuri, până la 20% în 2030.

Luna trecută, grupul american Intel a anunţat că are de gând să cheltuie peste 30 de miliarde de euro pentru a construi două uzine de cipuri la Magdeburg, în ceea ce ar urma să fie cea mai mare investiţie străină făcută vreodată în Germania.

Ministerul Economiei de la Berlin a dezvăluit marţi că şi producătorul taiwanez de semiconductori TSMC este interesat să investească într-o facilitate de producţie amplasată în Germania, adăugând că este în contact cu TSMC cu privire la o eventuală decizie de investiţii. TSMC, cel mai mare producător de cipuri pe bază de contract, poartă discuţii cu landul german Saxonia încă din 2021 pentru a construi o fabrică de cipuri la Dresda.

Din pachetul total de subvenţii, în valoare de 20 de miliarde de euro, grupul american Intel ar urma să primească aproximativ 10 miliarde de euro. restul va merge la alţi producători de cipuri, inclusiv Infineon, Globalfoundries şi TSMC.

Banii ar urma să fie traşi de la Fondul pentru climă şi transformare, începând din 2024, a precizat Ministerul german al Economiei, adăugând că va putea oferi finanţare proiectelor individuale numai după ce va primi aprobarea Comisiei Europene. Sumele pe care Berlinul vrea să le aloce drept subvenţii vor trebui să fie aprobate şi ele de Executivul comunitar.

Chiar dacă autorităţile germane nu au dezvăluit ce subvenţii vor acorda grupului taiwanez TSMC, rivalul GlobalFoundries a criticat intenţia Berlinului de a acorda subvenţii pentru TSMC, directorul general de la GlobalFoundries, Thomas Caulfield declarând pentru Financial Times că aceste fonduri de la stat vor „distorsiona competiţia”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Romania aloca subventii pentru clientela USLSecu