G4Media.ro

Germania anunță că ar putea face faţă unui embargo impus de UE…

Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Germania anunță că ar putea face faţă unui embargo impus de UE asupra importului de petrol din Rusia, chiar dacă există ”un posibil deficit de aprovizionare în estul ţării”/ UE a propus oprirea importurilor de țiței rusesc în al șaselea pachet de sancțiuni

Germania ar putea face faţă unui embargo impus de Uniunea Europeană asupra importurilor de petrol din Rusia până la sfârşitul acestui an, chiar dacă embargoul ar putea provoca un deficit de aprovizionare în estul ţării şi în regiunea metropolitană Berlin, a declarat, luni, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, relatează Reuters.

Doi diplomaţi ai Uniunii Europene au declarat anterior că Uniunea intenţionează să aplice un embargo asupra importurilor de petrol rusesc până la sfârşitul anului, ca parte a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina. Miniştrii Energiei din UE vor discuta, luni, la Bruxelles propunerea de interzicere a petrolului.

”Am reuşit să ajungem într-o situaţie în care Germania poate face faţă unui embargo asupra petrolului. Acest lucru nu înseamnă că va fi fără consecinţe”, a precizat Habeck, în cadrul unei conferinţe.

Germania a redus în luna aprilie procentul petrolului provenit din Rusia la 25% din totalul importurilor de la 35% înainte de invazia Moscovei în Ucraina.

Habeck a mai subliniat că principala provocare a Germaniei este să găsească livrări alternative de petrol la o rafinărie din Schwedt operată de compania de stat rusă Rosneft, care aprovizionează regiunile din estul Germaniei, precum şi regiunea metropolitană Berlin.

Acele regiuni s-ar putea confrunta cu un deficit de aprovizionare în cazul unui embargo impus de UE, dacă Germania nu poate găsi importuri alternative de petrol până la sfârşitul anului, a mai precizat Habeck.

”Încă nu avem o soluţie în ceea ce priveşte rafinăria din Schwedt. Nu putem garanta că livrările vor fi continue. Cu siguranţă vor fi creşteri ale preţurilor şi vor exista unele întreruperi. Dar asta nu înseamnă că vom aluneca într-o criză a petrolului”, a mai spus el.

Un consilier al cancelarului Olaf Scholz, Joerg Kukies, a declarat pentru Financial Times că Germania a sprijinit embargoul planificat de UE asupra petrolului din Rusia, dar vrea să fie întârziat câteva luni pentru a găsi alternative de aprovizionare.

Kukies a mai afirmat că scopul este acela de a se asigura că rafinăria Schwedt are rezerve de petrol care nu provine din Rusia, fiind adus cu ajutorul cisternelor în portul Rostock, la Marea Baltică.

Pentru a permite acest lucru, portul Rostock ar trebui să fie adâncit şi conducta care îl leagă de Schwedt ar trebui modificată, a mai spus el.

sursa: News.ro, Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...