G4Media.ro

Germania anunță că repornește industria concertelor din această vară, cu măsuri de…

Sursa foto: Pexels

Germania anunță că repornește industria concertelor din această vară, cu măsuri de distanțare și testare covid pentru public

Germania are în vedere organizarea de concerte la exterior în această vară, cu distanţare socială şi testare COVID-19 pentru participanţi şi, dacă numărul de cazuri va continua să scadă, suporterii ar trebui să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de fotbal începând din luna august, a declarat duminică ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, relatează Agerpres, conform Reuters.

Cazurile de coronavirus au scăzut constant în ultima lună în Germania şi incidenţa calculată pe şapte zile – numărul de noi infectări – este în prezent de 64,5 de cazuri la 100.000 de locuitori, conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii.

Spahn a declarat vineri că Germania a depăşit al treilea val de coronavirus.

Întrebat dacă tendinţa descendentă a numărului de cazuri ar permite organizarea de concerte în aer liber, ministrul Sănătăţii a declarat pentru ziarul Bild am Sonntag: „Da. Însă nu festivaluri de muzică rock în care zeci de mii de persoane stau unele lângă altele”.

”Concerte pe Stadionul Olimpic (din Berlin), fără un număr maxim de participanţi, sau în parc cu testare şi distanţare socială sunt posibile din perspectiva actuală”, a mai spus el.

În ceea ce priveşte meciurile de fotbal, el a adăugat că dacă „incidenţa continuă să cadă, sunt sigur că suporterilor li se va permite revenirea pe stadioane în august”.

Spahn a mai spus că se aşteaptă aprobarea EMA în curând pentru vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech pentru a fi administrat copiilor de 12-16 ani.

Scopul Germaniei este ca adolescenţilor din această grupă de vârstă să le fie oferit vaccinul până la sfârşitul lunii august, a mai spus el, precizând că „pentru o vară fără griji, trebuie să reducem şi mai mult incidenţa cazurilor”.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Concert cu distantare e sedinta, nu concert.

    • Cu distantare si monitor daca se poate!

    • Nu,la concert mergi sa asculti muzica,nu sa dansezi.La concert se asculta muzica.
      Deci,da,nu mai existe concerte de zeci de ani care sa fie mainstream.Lumea merge pentru altceva,muzica e doar fundal pt treaba aia,adica pt droguri,flirtare,batzaiala si asa mai departe.Nimeni nu merge pt muzica,ca sa o asculte.Nici nu este muzica care sa fie ascultata.
      A merge sa dansezi in fata unui laptop nu e un concert.
      Nu inseamna ca e rau sa mergi sa dansezi(desi lumea nu invata sa danseze,in presupusa societate deschisa si sensibila),doar ca nu e concert.

  2. Si mai e ceva: in septembrie se termina si cu banii de kurzarbeit, ca pusculita suna a gol!

  3. Problema este ca te vaccinezi dar nimeni nu vorbeste si despre valabilitatea vaccinului. Degeaba ai carnet pe care sa-l arati in dreapta si in stanga daca dupa o perioada trebuie sa te vaccinezi din nou. Pana la acest moment nu s-a stabilit daca serul imunizeaza pentru 6 – 9 – 18 luni. Practic daca te-ai vaccinat in ianuarie risti ca un an mai tarziu sa te stergi la fund cu carnetul asta. O noua vaccinare este iar necesara. Multa minciuna in spatele acestei creatii a omului avid de putere. Sa fim bine intelesi COVID nu a fost lansat fara acordul tuturor din varful piramidei. Alegerea Chinei ca loc de plecare a avut si un mesaj subliminal pentru toata lumea.

    • du-te ba si te plimba cu prostiile tale. tu chiar crezi ca vreunui guvern ii convine ca cetatenii sa stea acasa si apoi sa manifesteze? s-o crezi tu. acordul tuturor= bullshit. adica nu se pun de acord ce sa faca in siria, ce sa faca in zonele unde mor oameni nevinovati pe capete dar se pun de acord sa ia toti virusul ca poate-poate e rasturnat guvernul.
      ba se vb de valabilitate. deja se vb de a 3-a doza. mai citeste. nu s-a stabilit nimic si e firesc. nu s-au vaccinat destui dar deja ne punem problema peste 6-9 luni ce va fi.

    • @Andrei cetatenii trebuie sa stea acasa ca nu mai e stoc sa lucreze, pt ca fabrica mondiala face figuri! Trebaba e financiara: aia nu livreza cuiele, restul nu au ce face cu ciocanul! Kakam asa e treaba. Sua ce mai „bolnava” tara e datoare mii de miliarde. La fel ca restul: ghici la cine?