Germania anunţă că va trimite în Ucraina 100 de tancuri Leopard 1 / Ministrul Apărării se află într-o vizită surpriză în Kiev / Cel puţin trei batalioane ar urma să fie echipate cu aceste tancuri
Noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, aflat marţi la Kiev într-o vizită surpriză, a declarat că Ucraina va primi peste 100 de tancuri de luptă de tipul Leopard 1A5 de la mai multe ţări europene, relatează Agerpres, care citează DPA.
Cel puţin trei batalioane ar urma să fie echipate cu aceste tancuri până în primul sau al doilea trimestru al lui 2024, a declarat politicianul german cu prilejul vizitei, care a fost ţinută secretă din motive de securitate.
Pistorius nu a precizat ce ţări europene în afară de Germania vor furniza tancuri Leopard 1.
Anunţul de marţi vine după ce guvernul german s-a angajat luna trecută să furnizeze tancurile mai moderne Leopard 2, într-o schimbare majoră după luni de apeluri ale Ucrainei la trimiterea de arme grele pentru a înfrunta trupele invadatoare ruseşti.
„‘Primul’ Leopard 2 a ajuns la Kiev. Vor urma şi altele”, a postat pe Twitter, ironic, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, postând o fotografie în care apare în compania lui Pistorius, care ţine în mână un model redus al tancului german, relatează AFP.
Un purtător de cuvânt al ministrului ucrainean a confirmat pentru AFP că fotografia este realizată marţi, la Kiev. Cu acest prilej, Pistorius s-a întâlnit şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit DPA,
Vizita lui Pistorius, prima sa deplasare la Kiev de cânt a preluat Ministerul Apărării luna trecută, intervine în momentul în care Ucraina presează ţările occidentale să accelereze trimiterea tancurilor grele promise.
Anterior, Spiegel Online a relatat, fără a-şi preciza sursele, că Consiliul pentru securitate al guvernului german a aprobat livrarea a 178 de tancuri Leopard 1 Ucrainei din stocurile industriei, ceea ce înseamnă considerabil mai mult decât s-a anunţat anterior, transmite Reuters.
Unele dintre tancuri vor fi trimise la destinaţie în cursul verii, dar cea mai mare parte vor fi livrate anul viitor, scria Spiegel.
Tancurile Leopard 1 sunt predecesoarele Leopard 2, blindatele cerute de Kiev şi din care Berlinul a acceptat la sfârşitul lui ianuarie să trimită 14 exemplare provenite din echipamentele armatei germane.
Aceasta nu mai deţine tancuri Leopard 1, care au fost înlocuite cu Leopard 2, mai moderne şi mai performante.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii