Germania anunță noi livrări de rachete sovietice Strela, aflate în arsenalul fostei RDG, către Ucraina
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a declarat miercuri că după o perioadă de întârziere noi livrări de rachete Strela, care se aflaseră în inventarul armatei din fosta Republică Democrată Germană (RDG), sunt acum în drum spre Ucraina, informează Reuters, citată de Agerpres.
Invazia rusă în Ucraina a determinat Germania să opereze o schimbare istorică în politica sa de a nu trimite arme către zone de conflict, însă guvernul ucrainean a fost dezamăgit de întârzieri.
„Pot spune foarte clar că noi livrări de (rachete) Strela sunt pe drum”, a declarat Baerbock în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german. „Noi suntem unul dintre cei mai mari furnizori de arme în această situaţie, aceasta nu ne face mândri, însă aceasta este ceea ce trebuie să facem pentru a ajuta Ucraina”, a adăugat ea.
De asemenea, Annalena Baerbock a anunţat că primul zbor cu refugiaţi ucraineni din Republica Moldova spre Germania va avea loc vineri sau sâmbătă.
Sursa foto: Ministry of Defense of Ukraine via Wikimedia Commons
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii