G4Media.ro

Germania aprobă trei kituri de testare COVID-19 la domiciliu / Și Austria…

Germania aprobă trei kituri de testare COVID-19 la domiciliu / Și Austria și Marea Britanie mizează pe teste efectuate acasă

Germania a aprobat trei kituri de testare la domiciliu pentru detectarea maladiei COVID-19 în cadrul strategiei de testare în masă concepută de ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, pentru a ajuta cea mai puternică economie europeană să se redreseze după efectele generate de un lockdown ce a fost impus la jumătatea lunii decembrie, informează Reuters, citată de Agerpres.

Rata infectărilor cu noul coronavirus a scăzut constant în Germania în primele săptămâni ale anului 2021, dar a stagnat în ultimele zile, adăugându-se astfel acelor semnale care sugerează că Germaniei îi va fi dificil să relaxeze restricţiile antiepidemice atunci când lockdown-ul se va încheia pe 7 martie.

Cancelarul Angela Merkel le-a spus parlamentarilor din partidul ei conservator că disponibilitatea mai mare a testelor rapide şi creşterea capacităţii de testare a populaţiei ar putea să ajute procesul de revenire la normalitate şi să îl facă să devină mai durabil, au dezvăluit marţi două surse care au participat la acea întrunire.

Institutul Federal pentru Medicamente şi Dispozitive Medicale, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicală din Germania, a aprobat miercuri testele antigen fabricate de companiile Healgen Scientific, Xiamen Boson Biotech şi Hangzhou Laihe Biotech pentru a fi utilizate de persoane care nu sunt profesionişti în sectorul sănătăţii, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Ministrul Jens Spahn declarase puţin mai devreme pentru televiziunea ZDF că şi alte kituri de testare COVID-19 la domiciliu vor fi aprobate săptămâna viitoare.

Alte ţări mizează la rândul lor pe testele la domiciliu pentru a contribui astfel la limitarea răspândirii virusului.

În Austria, autotestele sunt deja utilizate în şcoli şi vor deveni disponibile pentru publicul larg în farmacii, în regim de gratuitate, începând de săptămâna viitoare.

În Anglia, echipe de voluntari şi de poliţişti au început să sune la uşile rezidenţilor în această lună pentru a le înmâna kituri de testare COVID-19, încercând astfel să limiteze răspândirea unei variante mai contagioase a noului coronavirus, originară din Africa de Sud.

În Germania, numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut în ultimele 24 de ore cu 8.007 şi a ajuns la un total de 2.402.818, potrivit datelor transmise miercuri de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase.

Rata infectărilor a fost în această ţară de 59,3 cazuri la 100.000 de persoane în ultimele şapte zile, în creştere uşoară în raport cu rata de 57 de cazuri la 100.000 de persoane raportată săptămâna precedentă.

Sursa foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sigur, e o noua idee de afaceri, de mare succes.

  2. Pai azi e a 10 zi în care m am testat singur acasă, am găsit teste pe site ul farmaciei help net, care e cunoscuta, și chiar sunt eficiente, recomand!

    • Sunt eficiente? Serios?
      Cum ai măsurat eficienta?

    • am fost si la o clinica privata de 2 ori,ultima data acum 3 zile,unde am si medicul de familie si am facut testul pcr,si a iesit acelasi rezultat,deci,sunt ok