G4Media.ro

Germania clasează Franţa şi Danemarca drept zone de „risc înalt” de infecţie…

Sursa foto: Unsplash / Maheshkumar Painam

Germania clasează Franţa şi Danemarca drept zone de „risc înalt” de infecţie cu Covid-19. Măsura se aplică de duminică şi include cinci ţări

Germania a clasat, vineri, Franţa şi Danemarca drept zone de infecţii de „risc înalt” de Covid-19 şi va impune călătorilor nevaccinaţi care vin din aceste ţări o perioadă de carantină, a anunţat Institutul de supraveghere sanitară, relatează news.ro, conform AFP.

Începând de duminică, această măsură, care se va aplica şi călătorilor veniţi din Norvegia, Liban şi Andora, implică faptul că atât persoanele nevaccinate, cât şi cele care nu au fost deja afectate de Covid-19 să respecte carantina cu test posibil în a cincea zi.

Germania, deja afectată de o importantă revenire a contaminărilor cu Covid-19, trebuie să se pregătească de un nou „val masiv” legat de răspândirea rapidă a variantei Omicron, a rpevenit ministrul Sănătăţii Karl Lauterbach. Danemarca a anunţat vineri închiderea unei mari părţi a scenei sale culturale şi o nouă restricţie a vieţii nocturne pentru a încerca să frâneze recordul de cazuri de Covid-19 şi a noii variante Omicron.

Danemarca a înregistrat vineri un nou record absolut cu mai mult de 11.000 de cazuri în 24 de ore, din care un nou vârf de mai mult de 2.500 de cazuri cu varianta Omicron, potrivit guvernului.

În Franţa, varianta Omicron „se va răspândi foarte rapid până în punctul în care va deveni dominantă de la începutul anului 2022”, a estimat vineri premierul Jean Castex, potrivit news.ro 

Sursa foto: Unsplash / Maheshkumar Painam

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. s-au infectat toti okupantii okcidentali masteranzi

  2. Danemarca nu e țara aia, ultra, mega, hiper, giga, super vaxxinată și care a învins plandemia ?

    Franța nu e țara aia și ea super vaxxinată și prima care a impus reguli draconice pentru nevaxxinați , cu certificat, cu dat afară de la muncă dacă nu ești obedient guvernului ce luptă neabătut cu plandemia și pentru binele tău ?

    N-are cum…trebuie să fie vreo teorie a conspirației sau ceva…

  3. De acum 2-3 luni, ca sa intelegem mizeria umana de la varful tarii:
    Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara, la Digi24, că românii încă „joacă” după regulile de anul trecut, uitând că au la dispoziție vaccinul. Potrivit lui Tătaru, restricțiile pentru România nu vor întârzia să apară, asta pentru că statele UE cu rate de imunizare care depășesc 70%, precum Danemarca, manifestă îngrijorare cu privire la români și bulgari, care ar putea să întrețină în continuare pandemia, din cauza procentului mic de oameni vaccinați.

  4. Romanii isi manifesta ingrijorarea si, totodata, dezamagirea ca danezii si francezii nu sunt vaccinati peste 100%. Orice e sub 110% e ineficient.

  5. Sincer eu nu înțeleg rostul unui astfel de articol. Cu ce ii ajuta pe romani sa stie ca Franța este acum pe lista țărilor de risc pentru Germania? Ca sa nu mai zic de titlul alarmist gen Germania impune carantina francezilor, război mondial…
    A mai fost Franța pe lista aia, a ieșit, apoi a intrat Germania pentru Franța la zone de risc. Mi se pare material de umplut și posibilitatea celor care nu sunt vaccinați sa își scrie oful

    • Corect, de ce sa zicem de Franta si Danemarca si sa aratam paradoxul ca desi sunt vaccinati se infecteaza la greu, hai mai bine sa zicem nasoale de romani ca sunt sosoci, inapoiati , sclavii lu Putin si alte alea

    • Adevarut doare. Cum spunea Schopenhauer:”Orice adevar trece prin 3 etape
      Prima oara ,e ridiculizat. A doua oara ,negat vehement.A treia oara,e acceptat ca fiind de la sine evident.”