Germania: Conservatorii lui Merkel ar putea guverna singuri dacă SPD se retrage / Wolfgang Schaeuble, președintele Bundestagului: Au fost 10 ani de mari coaliţii. Se pare că este prea mult
Conservatorii cancelarului german, Angela Merkel, ar putea guverna singuri în cazul unei retrageri a partenerilor lor de coaliţie, Partidul Social Democrat (SPD), a apreciat luni fostul ministru de finanţe german Wolfgang Schaeuble, în prezent preşedintele Bundestag (camera inferioară a parlamentului), transmite Reuters, citată de Agerpres.
„În cazul în care SPD, în urma unei dezbateri interne, vrea să plece din coaliţie înainte de încheierea actualei legislaturi, Uniunea ar trebui să guverneze singură”, a declarat Schaeuble cotidianului Bild, referindu-se la Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarei Merkel şi „aripa” sa din Bavaria, Uniunea Creştin Socială.
SPD se confruntă cu o scădere a popularitate record după decizia neagreată de susţinătorii formaţiunii de a susţine guvernul lui Merkel, aminteşte Reuters. Mai mult, decizia liderilor Uniunii Europene de a o desemna pe aliata cancelarei, ministrul apărării Ursula von der Leyen, în fruntea Comisiei Europene a creat noi tensiuni în coaliţia guvernamentală de la Berlin, care s-a aflat deja de două ori în pragul destrămării.
Următoarele alegeri legislative în Germania ar urma să aibă loc în 2021.
În opinia fostului ministru german al finanţelor, „marile coaliţii ar trebui să fie doar o excepţie”, cu toate că „din 2005 încoace (în Germania) au fost 10 ani de mari coaliţii”. „Se pare că este prea mult”, a conchis Schaeuble.
Numeroase voci din SPD susţin că ar fi mai bine ca acest partid să părăsească guvernarea şi să se „reinventeze” în opoziţie, ceea ce ar duce fie la un guvern conservator minoritar, fie la o nouă coaliţie ori la noi alegeri.
În plus, alegerile regionale prevăzute pentru această toamnă în trei landuri din estul Germaniei ar putea precipita sfârşitul actualei coaliţii, în condiţiile în care sondajele indică rezultate slabe pentru SPD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu