Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare
Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare, când acesta va efectua prima vizită de stat a unui lider american în aproape 40 de ani, a anunţat biroul preşedintelui Frank-Walter Steinmeier – relatează DPA, transmite Agerpres.
Niciun preşedinte american nu a efectuat o vizită de stat de la reunificarea Germaniei în 1990, iar ultima vizită de acest fel a fost efectuată de preşedintele Ronald Reagan în 1985, când cancelar german era Helmut Kohl. Reagan a vizitat Bonn, pe atunci capitala Germaniei de Vest, Bitburg şi lagărul de concentrare Bergen Belsen.
Steinmeier îl va primi pe Biden cu onoruri militare la Palatul Bellevue din Berlin la începutul zilei de vineri 11 octombrie după ce preşedintele american va sosi joi seara târziu pentru o vizită de patru zile, a detaliat joi biroul lui Steinmeier. Cei doi lideri urmează să poarte o serie de convorbiri.
Steinmeier va găzdui joi după-amiază un banchet de stat pentru familia Biden şi îi va acorda preşedintelui american cea mai înaltă distincţie a Germaniei, „Marea cruce de clasă specială” (Sonderstufe des Großkreuzes), care este rezervată şefilor de stat.
Preşedintele german îşi va exprima astfel aprecierea pentru serviciile aduse de Biden prieteniei americano-germane şi alianţei transatlantice, în special în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, conform biroului prezidenţial german.
Liderul american se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz în după-amiaza zilei de vineri 11 octombrie. Sâmbătă, cei doi se vor deplasa în landul Renania-Palatinat din sud-vestul ţării, unde va avea loc un summit privind Ucraina la baza aeriană americană de la Ramstein. Biden va coordona sprijinul pentru Ucraina cu cele peste 50 de ţări care sprijină Kievul, potrivit Casei Albe.
Preşedintele american va pleca din Germania duminică 13 octombrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank