Germania îndeamnă UE să oprească fluxul de migranţi dinspre Belarus / Ursula von der Leyen: UE „va examina cum să sancţioneze companii aeriene din ţări terţe” care aduc migranţi în Belarus
Germania îndeamnă Uniunea Europeană (UE) „să ia măsuri” pentru a contribui la o oprire a afluxului la frontiera Poloniei a unor migranţi care vin din Belarus, relatează AFP, citată de News.ro.
„Polonia sau Germania nu pot face faţă acestui (val de migranţi – n.r.) singure”, a declarat marţi tabloidului Bild ministrul german de interne în exerciţiu Horst Seehofer.
„Este necesar să ajutăm Guvernul polonez să-şi securizeze frontiera externă. Aceasta ar trebui să fie treaba Comisiei Europene (CE). Îndemn acum să se ia măsuri”, a declarat el.
Horst Seehofer lansează acest apel după ce Polonia a anunţat că a respins o tentativă a unor migranţi de a traversa în mod ilegal frontiera polonezo-belarusă din Belarus, în timp ce alte mii de migranţi erau adunaţi în apropierea acestei frontere externe a UE.
„Ne temem că poate avea loc o escaladare a acestui tip de acţiuni la frontiera poloneză într-un viitor apropiat şi de natură armată”, a declarat luni, în faţa presei, un purtător de cuvânt al Guvernului polonez, Piotr Muller.
Horst Seehofer a subliniat în acest sens că susţine decizia Poloniei de a ridica un zid la frontiera cu Belarusul.
„Noi nu o putem critica (…) pentru că a protejat frontiera extenă a UE”, a declarat el.
„Nu prin folosirea armelor de foc, bineînţeles, ci prin alte mijloace disponibile”, a adăugat el.
UE îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de faptul că aduce cu avionul, la Minsk, capitala belarusă, migranţi din Orientul Mijlociu şi din Africa, pe care îi trimite apoi, pe jos, către Uniune, ca represalii faţă de sancţiuni impuse de Bruxelles regimului belarus din cauza reprimării opoziţiei.
Lukaşenko respinge aceste acuzaţii.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat, la rândul său, luni, statele membre UE să dea undă verde unor noi sancţiuni.
„Instrumentalizarea migranţilor în scop politic este inacceptabilă”, a denunţat ea într-un comunicat.
În afara unei prelungiri a sancţiunilor impuse regimului de la Minsk, von der Leyen subliniază că UE „va examina cum să sancţioneze companii aeriene din ţări terţe” care aduc migranţi în Belarus.
Germania, care se învecinează cu Polonia, a înregistrat o creştere puternică a numărului de migranţi din Belarus.
Numai în octombrie se înregistrat aproape 5.000 de migranţi provenind din Belarus, potrvit autorităţilor germane.
Berlinul a reacţionat printr-o consolidare a controalelor la frontieră, unde a desfăşurat poliţişti suplimentari.
„Germania ar putea să trimită foarte rapid forţe de poliţie pentru a ajuta Polonia, în cazul în care (Varşovia) doreşte acest lucru”, a declarat tabloidului Bild un oficial de ministerul german de Interne, Stephan Mayer.
Sursa foto: Facebook / Comitetul de frontieră de stat din Belarus (Государственный пограничный комитет Беларуси)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii