Germania își întoarce fața spre Rusia. De ce are Rusia asemenea noroc?

Germania și Rusia ”încălzesc” colaborarea, la doar cinci ani după anexarea ilegală a Crimeei.

În Germania a avut loc a 18-a ședință plenară a Forumului ruso-german „Dialogul de la St. Petersburg”, la care au participat miniștrii de externe dinc ele două țări. La doar cinci ani după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea și a invadat estul Ucrainei, evenimentul dă prilej agenției ruse pro-guvernamentale RIA Novosti să arate că ”declarațiile proaspete ale reprezentanților părții germane confirmă faptul că Berlinul renunță fățiș la vectorul anti-rusesc din ultimii ani”.

Reamintim că autoritățile guvernamentale germane, dar și mare parte din mediul de afaceri german sunt partizanii unei apropieri economice și politice de Rusia, care e cel mai mare furnizor de energie, dar și o piață însemnată de desfacere pentru produsele industriei germane.

Citește tot articolul RIA Novosti dedicat evenimentului din Germania:

În Germania s-a încheiat cea de-a 18-a ședință plenară a Forumului ruso-german „Dialogul de la St. Petersburg”. Participarea la acțiune a miniștrilor de externe demonstrează clar cât de interesate sunt ambele părți să colaboreze. Declarațiile proaspete ale reprezentanților părții germane confirmă faptul că Berlinul renunță fățiș la vectorul anti-rusesc din ultimii ani.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a declarat că, în pofida dezacordurilor existente, „dialogul cu Rusia este necesar”, deoarece „fără Moscova nu vom putea răspunde la problemele urgente de politică mondială”. Separat, șeful departamentului de politică externă al Germaniei a menționat imposibilitatea realizării fără Rusia a „unei păci de lungă durată în Europa”.

Încă și mai direct a fost prim-ministrul landului federal Saxonia, Michael Kretschmer, care nu numai că a cerut ridicarea sancțiunilor (impuse Rusiei – n. trad.), dar a și enumerat circumstanțele – cheie în favoarea unei astfel de decizii: repunerea Rusiei în drepturi la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și construirea gazoductului „North Stream – 2”.

Evenimentele petrecute în ultima vreme în legăturile ruso-europene și, concret, în cele ruso-germane, ne obligă să ne gândim la importanța planificării strategice pe scena mondială, precum și la particularitățile memoriei umane.

În toamna anului 2010, Vladimir Putin, în postul de prim-ministru, a participat la un forum economic organizat de ziarul german „Süddeutsche Zeitung”. Tot atunci în amintita publicație a apărut un articol de-al său, care conținea propunerea referitoare la crearea „marii Europe”, ca un spațiu integrat economic comun. Ideea s-a dovedit atât de interesantă și de atractiv prezentată – „de la Lisabona la Vladivostok” –, încât despre ea continuă să vorbească și acum. Faimoasa formulă a fost citată și de Angela Merkel în 2016, an foarte dificil pentru relațiile bilaterale ruso-germane.

Cu toate acestea, tocmai acum, din 2019, există posibilitatea să fie evaluată întreaga amploare a planului, eforturilor și previziunilor Moscovei.

În ultimii aproape nouă ani, lumea a suferit schimbări, care pot fi numite, fără exagerare, tectonice, de nu li se vede sfârșitul. Legăturile dintre Rusia și Europa au parcurs un cerc complet – de la cooperarea pragmatică până la dura confruntare și înapoi, însă deja pe o spirală calitativ nouă de conlucrare.

Cu doar trei sau patru ani în urmă, disputele experților cu privire la „aspirarea” resurselor europene de către SUA, pentru a-și salva propria economie, se concentrau pe problema datei la care se va întâmpla acest lucru. Partizanii ideii că Europa va reuși totuși să apere suveranitatea și că Moscova va reuși „să fure” Berlinul de la Washington erau considerați la mijlocul lui 2010 ca făcând parte din categoria scriitorilor de ficțiune lipsiți de talent.

În loc de asta, confruntarea transatlantică în legătură cu un spectru larg de probleme, incluzând armata, a devenit în ultimii câțiva ani o realitate obișnuită, iar viteza cu care vechea Europă își intensifică  cooperarea strategică cu Rusia, cu China și cu alte țări din categoria țărilor „nedemocratice” și „paria” este în creștere.

Acum, cea mai simplă și tot mai des întâlnită explicație a ceea ce se întâmplă este următoarea: „Ei bine, era evident de la bun început!” Țările-lidere ale Europei continentale sunt direct interesate de proiecte economice, de infrastructură, de transport și logistică cu Rusia, pentru a fi incluse în procesele pan-europene. Și, se înțelege de la sine, ele încearcă să se înscrie în aceste proiecte.

Este foarte convenabil să uităm că, în 2010, Putin nu numai că a propus construirea Europei de la Lisabona la Vladivostok, dar și a exprimat deschis pretenții față de partenerii germani în legătură cu atitudinea părtinitoare manifestată față de business-ul rusesc și rezilierea tranzacțiilor. Evenimentele din 2014 au confirmat suspiciunile manifestate de unii observatori, că, probabil, germanii sperau să obțină cu ajutorul Ucrainei totul, lăsând Moscova fără nimic. Nu întâmplător autoritățile europene, în mod special Berlinul, au avut o reacție atât de dureroasă atunci când Kremlinul, după ce Kievul a încheiat acordului de asociere cu UE, și-a îndeplinit promisiunea și blocat libera circulație a mărfurilor în Rusia, cu Ucraina (și, astfel, din UE).

Este foarte convenabil să uităm că tocmai Germania (în tandem cu Franța) a fost principalul motor european al presiunii exercitate asupra Rusiei – iar acest lucru ar fi trebuit să distrugă Moscova, obligând-o să capituleze, după care ar fi urmat scoaterea fără milă din țară a tuturor resurselor posibile, în folosul ei propriu (al Germaniei – n. trad.).

Este foarte convenabil să uităm numeroasele predicții referitoare la faptul că semnarea Parteneriatului comercial transatlantic este inevitabilă, iar Europa vasală nu are nici cea mai mică șansă să reziste în fața suzeranului de la Washington.

Este foarte simplu să considerăm că situația actuală este rezultatul evoluției firești – și chiar singura posibilă a evenimentelor – și că Moscova s-a trezit încă o dată, total întâmplător, câștigător și beneficiar.

În locul liniei de politică externă, realizate cu răbdare, pe parcursul multor ani (ceva mai mult de nouă), indiferent de orice obstacole – norocul; în locul acțiunilor bine gândite, în condițiile unei lumi aflată în schimbare rapidă și a unui coridor de oportunități brusc îngustat – o ajungere întâmplătoare pe făgaș; în locul muncii intense în vederea contracarării pericolelor și a  mediului ostil – un concurs fericit de împrejurări; în locul transformării consecvente a adversarilor periculoși în niște parteneri interesați de cooperarea reciproc avantajoasă – norocul.

Trebuie să recunoaștem că aceasta este o abordare foarte confortabilă pentru percepția acțiunilor Rusiei pe scena mondială în ochii criticilor și a detractorilor săi. Dar se pare că și pentru Moscova este chiar avantajos un asemenea nivel al expertizei de opoziție occidentale și din interiorul Rusiei.

Cred că toți ceilalți mai bine ar avea o idee mult mai apropiată de  realitate în legătură cu baza pe care o au succesele contemporane ale Rusiei, fie că este vorba de o operațiune militară în Siria, de complexele de rachetă sol-aer S-400 „Triumf” din Turcia sau de forțarea, de către Germania, a construirii conductei „Nord Stream – 2”.

Articol de Irina Alksnis / Traducerea Silvia Nicolau (Rador)

Foto: Heiko Maas, ministrul german de Externe, și Serghei Lavrov, omologul său de la Moscova / Sursa: Facebook