G4Media.ro

Germania: Preşedinta postului public german de radio şi televiziune a demisionat în…

sursa foto: Captura video

Germania: Preşedinta postului public german de radio şi televiziune a demisionat în urma acuzaţiilor legate de atribuirea controversată a unor contracte de consultanţă şi utilizare a fondurilor publice

Preşedinta postului public german de radio şi televiziune ARD, unul dintre cele mai mari din lume, şi-a anunţat joi seară demisia, în urma acuzaţiilor legate de atribuirea controversată a unor contracte de consultanţă şi utilizarea fondurilor publice, relatează Agerpres, conform AFP.

„Discuţiile publice despre deciziile şi procedurile din domeniul meu de responsabilitate se răsfrâng acum asupra ARD” în ansamblu, a declarat Patricia Schlesinger într-un comunicat.

„Acesta este motivul pentru care renunţ la preşedinţia ARD” cu scopul de a contribui „să se facă lumină în ce priveşte aceste acuzaţii”, a adăugat ea.

Patricia Schlesinger rămâne deocamdată în fruntea unuia dintre canalele regionale ale reţelei ARD, în acest caz RBB, canalul care acoperă capitala Berlin şi regiunea din jurul acesteia.

Din această funcţie, ea a fost desemnată la începutul anului să prezideze întreaga reţea ARD, în cadrul unui sistem de rotaţie propriu canalului public.

Potrivit ARD, Patricia Schlesinger face obiectul unor critici în special cu privire la contractele de consultanţă atribuite în cadrul RBB, canal regional pe care îl conduce din 2016.

Potrivit presei germane, este vorba şi mesele la domiciliu plătite din bugetul redevenţelor pentru serviciile adiovizuale şi utilizarea privată a unei maşini de serviciu cu şofer, o reducere semnificativă obţinută de la producător pentru această limuzină sau chiar o controversată majorare cu 16% a salariului ei, pentru o sumă anuală mai mare de 300.000 euro.

Cu un buget anual de aproape 7 miliarde de euro, finanţat în cea mai mare parte printr-o redevenţă pentru serviciile adiovizuale, reţeaua ARD este unul dintre cele mai importante canale publice din lume.

ARD are aproximativ 23.000 de angajaţi în nouă canale regionale care produc şi programe naţionale, precum şi un canal destinat unui public internațional.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Pai sa vina in Romania și să se înscrie în USL 2.0 daca vrea să își continue cariera și în aceeași manieră. Ba are șanse mari să ajungă departe în ierarhie. Poate face și o avere frumușică. O școlesc USL-istii cum sa dosească banii.

  2. BND/ Să vină să .vă ie😀

  3. dictatura, tiraniiia asta de UE =)) =)) in Germania doar o acuzatie e suficienta pentru o demisie din spatiul public .. in Ro, la o asemenea acuzatie, banuitul isi face pensie speciala si sta 24 ore la TV incercand sa demonizeze dictatura UE, =))