Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen au votat în favoarea grevelor limitate în Germania
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate în Germania, de la începutul lunii viitoare, au anunţat vineri sindicatele, după ce nu s-a ajuns la o soluţie în urma discuţiilor privind salariile şi închiderile de fabrici, transmite Reuters, conform Agerpres.
Comitetul de negociere de la VW AG – subsidiara germană a celui mai mare producător auto european, a votat în unanimitate pentru mişcări de protest, a informat sindicatul IG Metall.
„Ca rezultat, vor urma mişcări de protest, care vor pune compania sub o presiune imensă”, a precizat sindicatul.
Thorsten Groeger, care conduce negocierile din partea sindicatului IG Metall, a explicat că reprezentanţii angajaţilor au prezentat măsuri cuprinzătoare firmei, şi este la latitudinea Volkswagen cât de îndelungată şi de severă va fi disputa.
Conducerea Volkswagen a cerut o reducere de 10% a salariilor angajaţilor VW AG din Germania, argumentând că trebuie să reducă costurile şi să majoreze profitul pentru a-şi păstra cota de piaţă, în condiţiile în care VW, ca şi alţi giganţi industriali germani, este afectat de costurile ridicate şi concurenţa din China.
Mişcările de proteste din decembrie vor fi primele pe scară largă de la VW AG din 2018, când peste 50.000 au ieşit pe străzi din cauza salariilor.
Discuţiile ar urma să continue în 9 decembrie.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.