G4Media.ro

Germania se alătură forţei ONU care protejează frontiera intercoreeană

Sursa foto: Photo 32480918 © Zotyaba | Dreamstime.com

Germania se alătură forţei ONU care protejează frontiera intercoreeană

Germania a devenit vineri a 18-a ţară participantă la United Nations Command (UNC), forţa ONU care protejează frontiera dintre cele două Corei, transmite Reuters, transmite Agerpres.

UNC, condusă de SUA, are cartierul general în Coreea de Sud şi misiunea de a apăra acest stat în caz de război.

Anterior includerii Germaniei, UNC nu îşi mai extinsese componenţa din 2013, când a reprimit Italia.

Ministrul apărării german, Boris Pistorius, a declarat la o ceremonie de la comandamentul american din Pyeongtaek, la sud de Seul, că participarea ţării sale este „un indiciu clar” al angajamentului Berlinului faţă de pacea şi securitatea în regiunea indo-pacifică. „Ne luăm angajamentul la un nivel mai permanent”, a afirmat el.

În cadrul UNC, Germania îşi va asuma alături de celelalte state răspunderea pentru protecţia frontierei intercoreene, în contextul necesităţii de a demonstra unitate şi de a menţine ferm poziţia împotriva celor care atacă „ordinea noastră comună”, a explicat oficialul german.

Comandantul UNC şi al forţelor americane din Coreea, generalul Paul LaCamera, a declarat că includerea Germaniei va diversifica perspectivele şi capacităţile aflate la dispoziţia UNC.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează