G4Media.ro

Germania şi Franţa sprijină al doilea mandat pentru Kristalina Georgieva la conducerea…

Foto Igor Dolgov / Dreamstime.com

Germania şi Franţa sprijină al doilea mandat pentru Kristalina Georgieva la conducerea FMI

Germania va sprijini al doilea mandat pentru Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat ministrul de Finanţe, Christian Lindner, după sprijinul similar anunţat recent de Franţa, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

„Kristalina Georgieva a condus FMI într-o perioadă dificilă, în ultimii ani. Sunt convinsă că este exact persoana potrivită pentru a conduce instituţia în contextul provocările care vor urma şi pentru a consolida FMI ca avocat al reformelor structurale din economiile noastre”, a afirmat Lindner într-o postare pe reţeaua X.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, şi-a exprimat luna trecută sprijinul pentru al doilea mandat al Kristalinei Georgieva, lăudând „activitatea ei semnificativă” la conducerea FMI.

Vineri, Georgieva a declarat că ar fi onorată să obţină un al doilea mandat de cinci ani în fruntea Fondului Monetar Internaţional.

Georgieva, o economistă din Bulgaria al cărei mandat de director general al FMI a început în 2019 şi se va încheia în 30 septembrie, are nevoie de sprijinul marilor state europene şi al SUA dacă vrea să obţină un nou mandat.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Însă în cele din urmă, persoanele care ocupă ambele poziţii sunt decise de consiliile directoare ale celor două instituţii.

Georgieva a plecat de la Banca Mondială pentru a prelua conducerea FMI în 2019, o poziţie pe care a dobândit-o şi pentru că este dintr-o ţară est-europeană, o regiune care este slab reprezentată la vârful instituţiilor importante.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...