G4Media.ro

Germania şi Rusia au convenit asupra unei întrevederi pentru a aplana conflictul…

Sursa foto: Flickr / Ministry of Defense of Ukraine

Germania şi Rusia au convenit asupra unei întrevederi pentru a aplana conflictul din Ucraina

Germania şi Rusia au convenit asupra unei întrevederi „la începutul lui ianuarie”, în cadrul eforturilor menite să aplaneze criza ruso-occidentală din jurul Ucrainei, a anunţat sâmbătă o sursă guvernamentală germană, informează AFP.

Această întrevedere va avea loc între consilierul diplomatic al cancelarului federal german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina, Dmitri Kozak.

Principiul acestei întrevederi a fost validat în timpul unei discuţii telefonice care a avut loc joi între Scholz şi preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit sursei germane. Aceasta a insistat din nou asupra necesităţii unei „detensionări” în regiune şi a unei „reactivări” a formatului Normandia, care reuneşte Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia, pentru a încerca să se ajungă la o pace durabilă între cele două ţări.

Formatul Normandia, lansat la începutul conflictului ucrainean în 2014, se află într-un punct mort. Însă europenii nu vor să mai fie lăsaţi deoparte în problema crizei din jurul Ucrainei, într-un moment în care Moscova şi Washingtonul se pregătesc să negocieze direct asupra subiectului.

SUA s-au declarat deschise unui „dialog diplomatic” cu Rusia la începutul lui ianuarie.

De peste o lună, Occidentul acuză Rusia de comasarea a circa 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană pentru o intervenţie militară şi şi-a înmulţit avertismentele date Kremlinului, care neagă însă orice intenţie belicoasă.

Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă în special interdicţia de extindere a NATO, mai ales în Ucraina.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Flickr / Ministry of Defense of Ukraine

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Păi vedeti ca se rezolva toate atunci cand vorbesti frumos? Nemții cu rusii sunt ca frații si se inteleg de minune. Doar gaz sa curgă prin țeavă, iar Ucraina sa fie mai „intelegatoare” cu Putin si sa-l accepte in propria sa curte. Sunt tare curios ce va negocia Olaf, in afara de teava de gaz. SUA stim ce negociază, dar Germania cu ce AS in mânecă vine la negocieri?

    • Intelegi multe dar inca scapa niste lucruri..priveste acest “razboi” din unghiuri mai late..o sa incepi sa intelegi care sunt taberele si pentru ce lupta..noi, cu restul, dormim..

    • Comunista Merkel se înțelege de minune cu spionul rus din RDG. Putin!!!

  2. In afara de teava de gaz va negocia o teava dubla de gaz

  3. Ribbentrop-Molotov Remastered – Colorized Edition.

  4. SUA, spre deosebire de Germania, nu va negocia democratia, libertățile si independenta unui stat suveran care poate decide să adere la NATO. Nu va negocia securitatea si apărarea membrilor săi din est si nici bazele americane. Formatul Normandia este o trădare a Ucrainei si asta stie toata lumea. Putin ar fi fericit sa negocieze asta.

    • Șansa României a fost crearea Ucrainei. Daca Ucraina nu exista, Romania era țară tampon nu era nici NATO nici UE. Rușii nu acceptă graniță cu NATO. Si acu’ la cum se poartă ucrainienii cu minoritatea Românească e fix continuarea exterminarii începută de ruși. Cum sa vrei sa i bagi p astia in UE? Niciodată .Sunt doar altă specie de ruși.

    • E bine cunoscut ADN-ul Germaniei, nu inteleg de ce sunt asteptari (sperante) in Europa in privinta unui posibil leadership marcant al Germaniei in problemele existentiale ale UE. Ce-i drept, in privinta relatiei cu Rusia, exista sperante, sau mai bine zis curiozitate in legatura cu modul in care noul cancelar va aborda problema. Despre cum doamna ex-cancelar a imbrobodit pe toata lumea in relatia cu Putin, nu mai are rost sa vorbim; are suficiente merite incat s-o vedem conducand un consiliu de administratie a vreunui concern rusesc de utilitati, de exemplu.
      Pana la urma, vina e tot a americanilor care, daca nu pompau pe conducta spre Germania fonduri uriase pentru reconstructia tarii naziste dupa razboi, acum Germania ar fi jucat, dupa merit, un rol minor.
      Formatul Normandia…ha,ha,ha… un concept falimentar, menit sa umfle muschii unor tari de la care Romania nu are nimic bun de asteptat in caz ca ar aparea vreo problema de securitate prin preajma. Armata europeana?… te umfla rasul!
      Romania are un singur as in maneca in privinta securitatii nationale, anume parteneriatul NATO, adica America!… asta, daca nu ne subminam interesele din interior, tinand cont de nivelul inalt de coruptie din politica romaneasca.

  5. Un conflict cu Ucraina va periclita transportul de energie din Rusia via Ucraina spre vest ceea ce ar fi un pericol pentru guvernele statelor occidentale afectate, datorită furiei populației împotriva propriilor autorități.
    De asemenea ar periclita și comerțul exterior a statelor din zonă.
    Nu plânge nimeni pentru Ucraina, energia și afacerile este interesul major.
    De aceea trebuie discutat direct cu Rusia așa cum ar fi trebuit s-o facă comediantul de la Kiev din a doua zi de mandat, nu să umble aiurea prin lume și să vină cu coada între picioare.
    Ba mai mult, să-l și amenințe prin TV pe Putin cu degetul ca împotriva unui copil că-i arată el, comediantul din Kiev.
    Acum foarte panicat, comediantul vizitează tranșeele din zona separatiștilor, cu ținută de protecție și cu o față desfigurată de frică.

  6. Sper ca Germania să nu înceapă să ia gaz de la ruși. Este un mecanism canceros al economiei. Luând gaz de la ruși dau bani Rusiei pentru a face haos la granițe si droghează economia cu o energie de neîncredere, care vine cu toane, cu condiționări politice și care tine UE in urmă în marele efort de decarbonificare.
    Mai bine publicitate – cum sa ne îmbrăcăm la 15 grade în casă pentru a fi perfect sănătoși, cum să izolam casele astfel încât sa le încălzim doar de 15 ori pe iarna, de ce să acceptăm microcentralele nucleare, etc. Evoluția aduce creștere economica, cei deschiși către viitor vor avea de câștigat, nu retrograzii!

    • Cre’ că-i chiar bună ideea ta, aia cu 15 grade în casă – bașca și cu un pic de publicitate, eventual să punem mai multe șube pe noi !
      Mai vii, pe’aici ?

    • Corect! Benzinaria Rusia trebuie izolata.

  7. Pentru a menține o pace cât de cât durabilă trebuie să se facă un sacrificiu din partea tuturor. Căci cât va dura acea pace să se raționalizeze cu o minte clară ce trebuie de făcut în viitor.

  8. Lumea-i proastă!? Credeți că nemții au făcut gazoductul ca să-l țină degeaba? Ei, nemții, s-au mai pupat cu rușii in cursul istoriei: Brest – Litovsk (1918), Ribbentrop – Molotov (1939), „i tak dalie” (= etc) peste capu’ la proști ca noi.

  9. Greu de înțeles atitudinea ministrului nostru de externe, a președintelui.
    Ei pe cine reprezintă ?
    Am votat crezând ca vom avea președinte, guvern, pentru interesele României
    Dar ei apără interesele EUROPEI !?!
    , uitând de România!
    Să le crape obrazul !

    • BADEA ION…
      unde dai si unde creapa?
      Ce treaba ai tu cu guvernul si cu presedintele Romaniei.. fie vorba intre noi.
      Aici e vorba de Rusia si Germania…
      Noi suntem copii mici in toata ecuatia asta.