G4Media.ro

Germania: Social-democratul Olaf Scholz câștigă dezbaterea electorală

sursa foto: Facebook/ Olaf Scholz

Germania: Social-democratul Olaf Scholz câștigă dezbaterea electorală

Sondajele după prima dezbatere electorală TV din Germania, difuzată duminică seară de rețelele N-Tv și RTL, indică faptul că învingătorul întâlnirii faţă în faţă dintre cei trei candidați principali a fost social-democratul Olaf Scholz, scrie publicația ABC, citată de Rador. 36% dintre telespectatorii chestionați au perceput acest lucru, comparativ cu 30% care au favorizat-o pe candidata verde Annalena Baerbock și 25% care l-au preferat pe conservatorul Armin Laschet, succesorul lui Merkel în fruntea CDU.

Pentru cei trei candidați este „greu să suporţi comparația cu Merkel”, analizează directorul Academiei de Educație Politică din Tutzing, Ursula Münch, care recunoaște că stilul laconic al lui Scholz în timpul dezbaterii pare să-l fi avantajat.

În timp ce Baerbock și Laschet au optat uneori pentru un ton mai combativ și mai acuzator, Scholz a adoptat acel calm imperturbabil cu care Merkel a obișnuit electoratul german, departe de acuzații și mult mai puține descalificări, mai presus de partidism, îmbrățișând în același timp alegătorii din toate partidele. Și formula pare să funcționeze în continuare. Analistul „Die Welt”, Nikolaus Doll, condensează această reflecție făcând aluzie la porecla cu care electoratul german l-a descris cu afecțiune pe cancelarul german în ultimele patru legislaturi: După „Mama Merkel” vine „Papa Scholz”.

Strategia celor trei candidați a fost evitarea atacurilor directe. Nimeni nu a menționat pe platoul de televiziune că Scholz, în calitate de ministru de finanțe, poartă în spate două dintre cele mai mari scandaluri financiare din istoria Republicii Federale, Cum-ex și Wirecard. În plus, Scholz a avut grijă să nu intre în detalii despre politicile sale, folosind fraze precum „Jur că îmi voi dedica timpul și energia bunăstării poporului german”. „Este vocea lui Helmut Schmidt, când a fost învestit în funcția de cancelar federal în 1974”, amintește Doll, „acesta este mesajul subliminal: Scholz este Schmidt”.

Faptul că a lucrat cot la cot cu Merkel în ultimii ani, cu siguranță la un nivel de colaborare mult mai ridicat decât cel al lui Laschet cu cancelarul, în ciuda faptului că aparțin aceluiași partid politic, pare să îi aducă beneficii și candidatului social-democrat. În discursul său, el strecoară deschis ideea că se consideră succesorul natural al Angelei Merkel. El trebuie doar să-și încrucișeze mâinile într-o formă de diamant pentru fotografi. „Olaf Scholz este un profesionist în combaterea atacurilor”, spune politologul Wolfgang Schroeder, „strategia sa nu este să se apere și astfel să nu se ofere ca țintă adversarilor”.

În cele peste patru decenii în care a activat politic, vicecancelarul în vârstă de 63 de ani a trecut peste multe furtuni. El a fost poreclit „Regele Olaf” când partidul său l-a exilat ca primar al Hamburgului, pentru a-și distanța profilul de candidat la funcţia de cancelar. De fapt, i s-a permis din nou notorietatea doar după ultimele alegeri, când SPD a fost de acord să formeze o altă mare coaliție pentru „responsabilitatea statului”, după ce alte negocieri ale lui Merkel au eșuat și cu directiva clară că această asociere ar însemna moartea electorală a celor care au participat cel mai vizibil la ea. Ironizat de multe ori pentru comportamentul său auster și discursurile cu ton automat, care i-au adus și porecla de „Scholzomat”, el s-a convertit totuşi în politicianul german cu cea mai mare carismă şi cea mai mare cotă de popularitate la alegerile din 26 septembrie.

Traducerea Rador: Rodezia Costea / Foto: Olaf Scholz – Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Belea, numai progresisti neobolsevici.

    Unde esti, Helmuth Kohl?

  2. fierbe plavanu ca vor castiga PeeeSeeeDistii germani + verzii eco-marxisti :))

  3. PLAVANE, FA-TE PSDist REPEDE, NU MAI MERGE CU PLANTATUL DE COPACI, FA-TE CA ITI PASA DE OAMENII AMARATI SI LOVITI DE SOARTA, HAI REPEJOR FUGUTZA SASALAULE

  4. Si uite-așa ,,progresismul,, va lua avânt si in Germania.
    E BINEEEEE !
    Pregătiți sparangSCHOLZii !