G4Media.ro

Germania va propune efectuarea de teste gratuite călătorilor care şi-au făcut concediul…

Germania va propune efectuarea de teste gratuite călătorilor care şi-au făcut concediul în străinătate/ Atenţia este orientată în primul rând asupra plajelor de pe litoralul mediteranean

Germania va propune teste gratuite pentru COVID-19 călătorilor care revin în ţară şi va instala centre de depistare pe aeroporturi pentru persoanele care provin din zone de risc, au decis vineri miniştrii regionali ai sănătăţii, relatează AFP, citată de Agerpres.

Obligaţia de testare este încă în studiu dar persoanele care au călătorit într-o zonă de risc, la care se încadrează în prezent 130 de ţări, trebuie să se izoleze 14 zile sau până la obţinerea unui rezultat negativ, a explicat Dilek Kalayci, ministrul sănătăţii din landul Berlin.

Călătorii veniţi din alte ţări se vor putea testa gratuit în aceste centre, de la aeroport sau din alte locuri.

Deşi Germania a fost până acum una dintre ţările din Europa care a făcut faţă cu succes noului coronavirus, oficialii se tem de un al doilea val adus în ţară de călătorii plecaţi în concediu.

Atenţia este orientată în primul rând asupra plajelor de pe litoralul mediteranean, adulat de milioane de germani care îşi fac aici concediul în fiecare an, în special în Mallorca.

„Considerăm că există un risc ridicat de a importa lanţuri de infectare”, a dezvăluit Dilek Kalayci în cadrul unei teleconferinţe cu omologii săi din alte landuri.

„De aceea am decis ca acelor călători care revin din ţările de risc să li se propună să se testeze” şi ca „în aeroporturi să fie înfiinţate centre de testare”, a adăugat ea.

„Călătorii care vin din ţări care nu sunt în zone de risc vor putea să se testeze” şi ei, iar toate aceste teste vor fi gratuite, a mai spus Dilek Kalayci.

Fezabilitatea juridică a unei obligaţii de testare „trebuie să fie studiată”, a mai spus ministrul sănătăţii din capitala germană.

Printre cele 130 de ţări aflate în zone de risc identificate de institutul Robert Koch, autoritatea federală epidemiologică şi de supraveghere sanitară, se află în prezent SUA, Brazilia, Argentina, Israel şi Rusia.

La jumătatea lui iulie, Germania şi-a consolidat arsenalul pentru a se pregăti de un vârf de contaminare şi intenţionează să ia în special măsuri de izolare mai aspre, dar localizate, notează AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Germanii nu au probleme sociale, asa ca isi permit ce vrea Firea, „teste pentru Grecia”. Au si nemtii muribunzi saraci si necazati, dar aia sunt probleme sociale ale Romaniei.