G4Media.ro

Germanii protestează împotriva extremei drepte, cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a…

Germanii protestează împotriva extremei drepte, cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

În peste 300 de localităţi din Germania au loc la sfârşitul săptămânii manifestaţii împotriva extremei drepte; sâmbătă, acestea au marcat şi Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, transmite AFP conform Agerpres.

„Să nu se mai întâmple niciodată”, a spus cancelarul Olaf Scholz, care şi-a exprimat satisfacţia de a-şi vedea ţara „în picioare” – adică „milioane de cetăţeni şi cetăţene defilând pe străzi”.

Ministrul apărării, Boris Pistorius, a participat la demonstraţia din oraşul său natal, Osnabruck, din nord-vestul ţării.

La Dusseldorf, în vest, au ieşit în stradă circa 100.000 de oameni, care au manifestat paşnic, arată un comunicat al poliţiei.

La Kiel, în nord, numărul celor care s-au adunat împotriva extremismului a fost de 11.500 potrivit estimărilor poliţiei; organizatorii susţin că au participat 15.000 de demonstranţi.

Unul dintre aceştia a declarat agenţiei France Presse că pe pancarte se puteau citi mesaje cum ar fi „Democraţia nu este pentru fricoşi” sau „Cartonaş roşu pentru AfD” (n. red. – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania). El a adăugat: „Pentru mine, a fost important să manifestăm pentru a comemora victimele naţional-socialismului, dar şi pentru a protesta împotriva ascensiunii extremei drepte”.

La Stuttgart, în sud-vest, s-au adunat circa 1500-2000 de manifestanţi, după aprecierea unui reporter al AFP. O femeie în vârstă de 60 de ani a afirmat: „Vreau să creez o zonă liberă, fără nazişti, pentru nepoata mea”.

Scholz a participat şi el la o astfel de demonstraţie în urmă cu două săptămâni, la Potsdam, lângă Berlin, unde locuieşte, reaminteşte agenţia citată.

Germanii se adună la manifestaţii împotriva radicalismului AfD de două săptămâni. Alianţa Campact, una din organizatoarele mişcării, a afirmat sâmbătă dimineaţa într-un comunicat că „sunt de trei ori mai mulţi manifestanţi decât săptămâna trecută, în special în estul Germaniei”.

Regiunea respectivă, care corespunde fostei Republici Democrate Germane, este cea unde AfD obţine cele mai bune rezultate electorale.

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este 27 ianuarie, data din 1945 la care a fost eliberat lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz-Birkenau.

Contextul celei de-a 79-a comemorări este însă tensionat: în 10 ianuarie, presa germană a relatat despre o reuniune a extremiştilor din noiembrie anul trecut, care au discutat la Potsdam un proiect de expulzare în masă a străinilor şi a cetăţenilor germani de origine străină. În 18 ianuarie, ministrul de interne Nancy Faeser a comparat evenimentul cu conferinţa de la Wannsee din 1942, unde naziştii au planificat exterminarea evreilor din Europa.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...